Cum a rămas un bărbat fără 9200 de lei după ce a dat click pe o reclamă de pe internet

Escrocii care acționează în mediul online își perfectează în fiecare zi metodele prin care păgubesc oamenii. Asta a pățit și un internaut, care a fost păcălit cu o mare sumă de bani. 

Poliţia  a demarat cercetările cu scopul de a identifica mai multe persoane bănuite că ar fi păcălit un bărbat, care a accesat o reclamă postată pe o reţeaua socială, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna.

Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Baraolt au fost informați cu privire la faptul că un bărbat a accesat o reclamă pentru un site de tranzacţionare electronică cu valori.

Bărbatul, sunat de infractori

Reclama era postată pe o reţea de socializare, după care, bărbatul ar fi fost contactat telefonic de către o persoană care i-ar fi solicitat să efectueze o plată de 250 de euro pentru contravaloarea unor serviciilor oferite prin site-ul respectiv.

După ce a plătit suma, bărbatul a fost sunat de către infractori care i-au solicitat mai multe date personale, precum și permisiunea de a-i umbla, de la distanță, în telefon.

Astfel, bărbatul a constatat că după card i-au mai dispărut în 9200 de lei, bani care au fost folosiți pentru a se face o plată, el neștiind nimic de asta.

Comunicatul IPJ Covasna

„După ce a efectuat plata, bărbatul a fost contactat telefonic de mai multe ori, de pe mai multe numere de telefon, de către diferite persoane care i-au solicitat sub diferite pretexte toate datele personale, precum şi permisiuni pentru a accesa telefonul său de la distanţă prin intermediul unei aplicaţii.

Persoana vătămată s-a conformat solicitărilor şi a prezentat prin intermediul camerei telefonului mobil cardurile bancare personale şi coduri de acces primite prin mesaje de la o instituţie bancară

Ulterior, persoana vătămată a constatat că din contul său bancar, în afara plăţii de 250 euro pe care a efectuat-o personal, a mai fost efectuată o altă plată în valoare de 9200 lei pentru care nu şi-a exprimat acordul”, se arată în comunicatul de presă.

Articolul precedentEchipele românești și-au aflat adversarele din preliminariile cupelor europene!
Articolul următorExplozie puternică la Paris, urmată de incendiu. Fațada unei clădiri s-a prăbușit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.