Cum a evoluat prognoza meteo medie anuală în România în ultimii 100 de ani?

Temperatura medie anuală a crescut în România cu aproximativ un grad Celsius, potrivit datelor analizate din statisticile disponibile pe platforma Tempo a Institutului Naţional de Statistică.

Au fost selectate date aferente mai multor staţii meteorologice din ţară, deoarece fiecare regiune are un specific, în funcţie de zona geografică în care se află, scrie Ziarul Financiar.

„Se vede o creştere a temperaturii medii în ultimii ani, ca urmare a unui cumul de factori – defrişările, zonele deşertificate, lipsa precipitaţiilor şi fenomenul încălzirii globale. Este însă un fenomen ciclic, doar că noi, oamenii, îl grăbim“, spune Mihaela Sâmpăleanu, meteorolog de profesie, conform Mediafax.

Încălzirea globală este unul dintre subiectele fierbinţi ale acestui secol, care ia amploare şi care duce la o preocupare tot mai mare pentru aspecte care ţin de sustenabilitate, alături de probleme precum reciclarea, poluarea, consumul de energie sau risipa alimentară.

Rata de reducere a emisiilor de carbon la nivel mondial a ajuns la 2,5% în 2020, în creştere uşoară comparativ cu nivelul din 2019, de 2,4%, pe fondul reducerii cererii de energie din primul an marcat de pandemie, potrivit unui raport PwC Net Zero Economy Index de la finalul anului 2021.

Cu toate acestea, statele sunt încă departe de progresul necesar pentru limitarea creşterii temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius, aşa cum a fost convenit prin Acordul de la Paris.

 

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentTwitter va avea funcţie de editare
Articolul următorPericolul din magazine, în perioada postului – Anunțul făcut de ANPC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.