CULISELE STATULUI PARALEL. VICTOR PONTA, MANEVRE-ȘOC PENTRU A REVENI LA PUTERE

Victor Ponta încearcă să ajungă în Parlament pe listele PSD. Fostul președinte al Social-Democraților ar putea să candideze la Caraș-Severin sau la Dâmbovița. Actualul consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu vrea să fie sprijinit de cei pe care i-a trădat de mai multe ori. În 2020, în campania electorală pentru alegerile parlamentare, Ponta susținea că PSD este condus de melci și moluște.

O altă trădare răsunătoare a fost răsturnarea guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă, care a fost demis prin moțiune de cenzură votată de Victor Ponta și partidul Pro România. Astfel la Palatul Victoria a ajuns Ludovic Orban.

„Nu am cerut niciun minister, nu mi s-a oferit niciun minister. Daca voiam ministere le luam de la d-na Dăncilă. În august a vrut să îmi dea trei, i-a păcălit pe cei de la CEx că am cerut nouă, nu cerusem nici nouă. În septembrie a vrut să îmi dea patru și miercuri înainte de moțiune îmi dădea șase. Deci, dacă voiam ministere, le luam de la Dăncilă”, a spus Ponta.

 
 

Victor Ponta l-a trădat în 2009 și pe Mircea Geoană, unde a fost purtătorul său de cuvânt în campania electorală pentru prezidențiale. Ponta a mărturisit public că nu l-a votat pe Geoană în primul tur și l-a susținut pe Crin Antonescu.

Ajuns şef la PSD după căderea lui Mircea Geoană, Ponta a pus la cale marea alianţă alături de Crin Antonescu. Acasă la Liviu Dragnea a apărut USL, alianţă care avea să dea jos Guvernul Ungureanu şi să câştige detaşat alegerile din 2012.

 
 

Peste numai câţiva ani de la acele evenimente, atât Crin Antonescu, cât şi Liviu Dragnea aveau să povestească public cum Victor Ponta i-a trădat atât pe ei, cât şi partidul prin modul cum a realizat lista guvernului împreună cu naşul său, George Maior.

Când a căzut Guvernul Ungureanu, întrebarea era dacă va fi numit Ponta de către Băsescu. Am convenit să ne vedem la ora 20.00 să discutăm despre cum va arăta noul Guvern. Am fost sunat şi mi s-a spus că Ponta este obosit şi că nu mai poate veni. Sâmbată m-a sunat Crin. Mi-a zis: “Domnule, aseară nu s-a putut face Guvernul că era oboseală, dar dimineaţă Victor mi-a arătat lista Guvernului. A făcut-o cu tine?”. Zic: “Nu, n-a făcut-o cu mine, eu am plecat acasă”. Ne-am întâlnit duminică. Ponta mi-a dat de înţeles că a făcut vineri noaptea Guvernul cu George Maior şi cu alţii. I-am zis atunci că nu are rost să mai fac parte din proiectul ăsta şi o să stau în banca mea. L-a sunat pe George Maior şi mi l-a dat la telefon. Mi-a spus Maior: “Guvernul nu e o chestiune aşa simplă, trebuie sa fie oameni verificati”. I-am spus: “George, iartă-mă, nu sunt de acord cu tine. Nu înţeleg de ce noi mergem şi vorbim cu oamenii, ca de fapt să vedem că suntem tranformaţi în păpusi, a povestit Dragnea despre trădarea lui Ponta.

Şi Crin Antonescu avea să confirme şi jocurile de culise prin care Ponta a trădat alianța.

Ministerul de Interne ne-am înţeles să revină PSD şi toată discuţia, care a durat câteva ore bune, între Ponta, Dragnea, eu şi Hellvig, a fost în jurul ocupantului acestui minister. Se ştia că Dragnea va fi titularul postului. La momentul în care ne-am întâlnit, Ponta a venit cu altă variantă. Nu ştiu cu cine s-a consultat şi în ce fel. El a venit acolo şi şi-a asumat varianta cu Ioan Rus, a povestit Crin Antonescu.

 
 

Un alt moment în care Ponta a trădat USL este cel de la numirea şefilor procurorilor.

La un moment dat, domnul Ponta m-a informat că a negociat formula asta cu Traian Băsescu – nu mi-a spus de altcineva – şi că el doreşte să se meargă pe aceste numiri. Noi, însă, stabilisem altceva, iar eu în mod public am spus că nu sunt de acord cu numirile făcute atunci, a povestit fostul șef PNL Crin Antonsecu.

Victor Ponta l-a trădat pe Călin popescu Tăriceanu în 2019, când l-a convins să părăsească Palatul Victoria pentru că îl va spriji la alegerile prezidențiale. Ruperea Coaliției PSD-ALDE a dus la ieșirea de la guvernare a lui Tăriceanu, iar în alegerile pentru cea mai importantă funcție în stat a fost susținut Mircea Diaconu, despre care nu vorbise nimic până în momentul în care ALDE nu a ieşit de la guvernare. 

Articolul precedentMESAJ RO-ALERT PENTRU ZONA DE NORD A JUDEȚULUI TULCEA
Articolul următorADRIAN COZMA (PNL), MESAJ DE ZIUA SATULUI ROMÂNESC: VEȘNICIA S-A NĂSCUT LA SAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.