Experții Comisiei Europene au realizat recent un raport despre sănătatea românilor ca să stabilească speranța de viață din țara noastră. Concluziile raportului sunt extrem de pesimiste. România, potrivit documentului, are cea mai scăzută speranță de viață din Uniunea Europeană.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns pandemia și proasta administrare a banilor din sistemul sanitar, românii mai au și obiceiuri nesănătoase care le scurtează viața. Copiii din România reprezintă un capitol special în raport care trezește mari îngrijorări. Sunt printre cei mai grași din Europa și deprind, de la vârste fragede, obiceiuri nocive precum fumatul sau consumul de alcool.
„România raportează un consum mai mare de alcool și diete mai nesănătoase decât mediile UE, dar obezitatea la adulți este cea mai scăzută din UE. Fumatul la adulți este acum puțin mai mic decât media UE. Acești factori de risc sunt mai răspândiți la bărbați decât la femei. Ratele supraponderale, obezității și fumatului în rândul adolescenților sunt ridicate și au crescut constant în ultimele două decenii”, scrie în raportul Comisiei Europene.
SURSA: Raport Comisia Europeană
Potrivit raportului, România înregistrează un record în ceea ce privește numărul de decese din cauze tratabile, iar în document se consemnează că moartea ar putea fi evitată prin intervenții de sănătate publică și de prevenție primară.
Pandemia, care a zguduit sistemul sanitar din mai toate țările de pe glob, a condus, în România, la o scădere dramatică a speranței de viață. Față de ultimul raport, viața românilor s-a scurtat cu un an și patru luni în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, speranța de viață s-a redus șapte luni.
Raportul experților europeni vorbește și despre numărul foarte mic de teste Covid 19 realizate în țara noastră. De aceea ei afirmă că este probabil ca numărul real de decese cauzate de COVID-19 ar putea să fie mai mare decât numărul de decese raportat.
C.E.: POSIBIL, MAI MULTE DECESE DECÂT CELE RAPORTATE
O posibilă explicație pentru acest decalaj este capacitatea limitată de testare din România, care ar fi putut lăsa cazurile pozitive neidentificate. În plus, este posibil ca accesul la îngrijirea spitalicească non-COVID-19 să fi fost îngreunat de presiunea asupra sistemului de a trata cazurile de COVID-19, ceea ce duce la rate ridicate de deces”, se precizează în raport.
SURSA: Raport Comisia Europeană
Raportul Comisiei Europene vorbește și despre o altă problemă apăsătoare pentru România: lipsa cadrelor medicale din cauza emigrării în masă a acestora. Comisia constată că numărul de medici și asistente medicale pe cap de locuitor în România este MULT sub media Uniunii Europene.