Culisele Statului Paralel – Privatizarea Petrom. Cum făcea bani un fost șef al Gărzii de Mediu cu ajutorul austriecilor

Ies la iveală noi detalii surpinzătoare legate de contractul privatizării Petrom cu austriecii de la OMV. Cu toate că aceștia s-au angajat să plătească 400 de milioane de euro pentru cheltuielile de mediu, statul român este obligat, timp de 15 ani, să despăgubească in totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu poluarea anterioară, iar pe 30 de ani să suporte costurile de mediu legate de închiderea sondelor. Nimeni n-a părut deranjat de aceste clauze, ba chiar i-au ajutat! Astfel, un șef la mediu și firma sa au ajuns să obțină un contract de consultanță pe probleme de mediu cu OMV Petrom. Personajul era Silvian Ionescu, se întâmpla în anul 2009, iar firma respectivă era deținută de acesta împreună cu Sulfina Barbu, un fost ministru al Mediului.

Prin acest contract, compania era abilitată să execute pentru Petrom exact ceea ce trebuia să verifice Garda de Mediu. Contractul îi asigura firmei KVB Economic dreptul de a primi în anii următorii alte contracte prin încredinţare directă. Petrom urma să investească peste două miliarde de euro în tehnologii de ecologizare, iar o parte din aceşti bani se girau către conturile KVB Economic, drept plată pentru serviciile de consultanţă prestate. Însă toată această afacere îl plasa în conflict de interese pe Silvian Ionescu.

Informațiile au apărut în martie 2009, la o lună de la semnarea contractului. La scurt timp, Silvian Ionescu, care este și fost ofițer de spionaj, a fost somat de ministrul mediului de la acea vrene să aleagă între funcţie şi afaceri. Omul a rămas, însă, de neclintit. Ba chiar a explicat că ar fi cesionat administrarea părţilor sale sociale din KVB Economic către o firmă de avocatură și că nu are putere de decizie.

„Nu există la ora aceasta contract intre KVB și Petrom. Am respectat întotdeauna legislația țării. ce am făcut în legătura cu firma la care eram acționar este în conformit cu legea din România.

Mai mult, la doar 5 luni de la izbucnirea acestui scandal, Agentia Nationala de Integritate a clasat dosarul fostului șef al Garzii Nationale de Mediul. Acesta fusese deschis după ce un alt șef al Gărzii, Octavian Popa, a depus o plângere împotriva lui Silvian Ionescu referitoare la o eventuală incompatibilitate a acestuia.

După ce a solicitat o copie după contractul de consultanță dintre OMV Petron și KVB Economic, ANI a transmis că potrivit informațiilor primite de la OMV, acest contract nu există.

„În urma comparării datelor înscrise în declarațiile de avere și de interese (…) a rezultat că aspectele sesizate de către domnul deputat Popa Octavian Marius nu sunt reale, întrucat nu există în evidența OMV Petrom S.A. niciun contract de consultanță încheiat pe probleme de mediu între această societate comercială și firma KVB Economic S.A. astfel încât starea de incompatibilitate să poata fi invocată, ” au concluzionat inspectorii de integritate.

Totuși directia de comunicare a Petrom a confirmat în mod oficial pentru cotidianul „Evenimentul Zilei” existența contractului cu KVB.

Aceeași firmă era suspectată că în 2006 ar fi obținut 14 proiecte pentru lucrări de infrastructură în judetul Ialomița, prin falsificarea semnăturii unui expert. Proiectele valorau împreună peste un milion de euro. Însă pe atunci, compania nu era controlată de Sulfina Barbu și Silvian Ionescu, ci de un coleg de partid din PD, Zamfir Razvan Stan. Acesta era consilier local la Primăria Sectorului 3. În același an, guvernul din care făcea parte PD trimitea în județul Ialomița fonduri pentru reabilitarea infrastructurii locale, dar strict îăn comunele cu primari democrați. 

 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorRomânia, ținta atacurilor cibernetice chiar în ziua votului din Consiliul JAI – Raportul care schimbă tot

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.