Culisele statului paralel | Povestea privatizărilor din România, după 1989 – De ce unele au eșuat. Condiții puse de stat

Privatizările din România făcute după 1989, analizate la sânge, marți, într-o nouă ediție Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.

Povestea privatizărilor a început în România imediat după 1989. Unele reușeau, iar altele se dovedeau a fi un eșec. Între 1992 și 1996 s-a privatizat 7% din capitalul statului. Iar 4 ani mai târziu, în anul 2000, se ajungea la un procent de 37%. De ce unele au avut succes și vedem și astăzi produsele pe piață, iar altele nu? Ce s-ar fi întâmplat dacă statul ar fi păstrat companiile? Sunt întrebări la care a răspuns Alexandru Lupea, partener EY România, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global.

Oamenii văd mai mult partea goală a paharului, adică privatizările care au eșuat, spune Lupea, însă urmările privatizărilor reușite le vedem și astăzi, în orașele noastre. Vedem mașini fabricate în România, vedem în magazine produse care vin din fabricile noastre, fabrici privatizate acum 20 de ani. Dacă statul ar fi decis să păstreze companiile respective, poate că astăzi nu am mai fi avut aceste branduri. Era nevoie de investiții și de tehnologie. Statul nu avea experienţa necesară să facă asta. Pe scurt, România ar fi fost mult mai săracă şi baza industrială ar fi fost mult mai mică fără privatizări, consideră antreprenorul.

De ce unele privatizări au eșuat și altele nu? Ei bine, principala diferenţă dintre cele două a reprezentat-o calitatea cumpărătorilor, consideră Lupea. Acolo unde cumpărătorii au fost firme cu experienţă şi cu capacitate financiară bună, rezultatul privatizării a fost foarte bun. Totuși, au fost şi câteva privatizări parafate cu firme de calitate, dar industria în care activa compania respectivă a intrat în declin sau a suferit schimbări majore la nivel internaţional. În aceste cazuri, firmele privatizate nu au putut nici ele evita efectele schimbărilor din piaţă.

În unele cazuri statul nu s-a uitat la calitatea cumpărătorilor. Un exemplu ar fi, pe zona de mașini, ARO. Cel care a cumpărat compania nu avea experienţă şi bonitate, ceea ce a dus la falimentarea companiei.

Privatizările de succes au adus mari beneficii pentru companii. Acestea s-au modernizat, au beneficiat de infuzii de capital şi acces mai facil la pieţele internaţionale. Productivitatea lor a crescut prin modernizarea activelor şi a managementului, dar şi prin creşterea capacităţii de producţie, a mai arătat reprezentantul EY România. Pentru țara noastră, privatizările au fost importante fiindcă au permis să se păstreze o bază industrială solidă, pe care o economie preponderent de stat nu ar fi putut să o asigure.

La ce se uitau statul și companiile pentru privatizare? Alexandru Lupea spune că la privatizare discuţiile între vânzător, care era statul, şi cumpărător se purtau în jurul a trei aspecte: valoarea tranzacției, pentru că statul își dorea un preț cât mai bun, investiții viitoare, tot statul e cel care își dorea o garanție că firma se va dezvolta, și păstrarea obiectului de activitate și a numărului de angajați. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentTurcia primește critici dure din partea Parlamentului European – Care este motivul tensiunilor
Articolul următorBanca Mondială estimează creștere economică în România anul acesta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.