CULISELE STATULUI PARALEL. PNL se face frate cu PSD până trece guvernul

Se conturează din ce în ce mai bine o înțelegere între PNL și PSD pentru formarea noului Guvern. În ciuda declarațiilor repetate ale liderilor celor două formațiuni politice în care ideea de colaborare era respinsă cu fermitate, după întâlnirea de luni seara, este tot mai evident că PNL și PSD se pregătesc să pornească umăr la umăr în guvernarea țării.

Colaborările dintre liberali și social-democrați au un istoric vast, de la simple acorduri de colaborare parlamentară până la alianțe de guvernare sau chiar electorale.

Chiar dacă s-au declarat dintotdeauna adversari crânceni, liberalii și social democrații au creat stupoare când s-au aliat peste noapte ca să-și asigure prezența la putere. Jurămintele solemne făcute separat că nu se vor alia cu „dușmanii de moarte” au fost încălcate în mod repetat.

Moda promisiunilor solemne încălcate își are începutul în Partidul Democrat al lui Traian Băsescu. PD a introdus în statutul partidului o clauză care interzicea explicit orice colaborare cu PSD, clauză care ulterior a fost încălcată chiar de Traian Băsescu.

Când PDL nu a avut suficiente voturi pentru a-și trece singur Guvernul de votul Parlamentului, iar PNL a încercat să îl impună ca premier pe Călin Popescu Tăriceanu, Băsescu a bătut palma cu social democrații și au constituit guvernul PDL-PSD, cu Emil Boc șef al Guvernului.

În ce privește PNL, istoricul colaborărilor cu PSD este și mai vechi. După victoria social-democraților la alegerile parlamentare din 2000, liberalii, în fruntea cărora se afla atunci Valeriu Stoica, au semnat un protocol de colaborare parlamentară cu PSD, prin care se angajau să susțină în Parlament Guvernul Năstase.

După ruperea Alianței D.A. în 2007, guvernul Tăriceanu a supraviețuit doar printr-o înțelegere nerecunoscută oficial, dar evidentă pentru toată lumea, între PNL și PSD-ul condus atunci de către Mircea Geoană.

Iar în februarie 2011, PNL și PSD au format Uniunea Social-Liberală, o alianță politică ce avea ca scop îndepărtarea de la putere a PDL, lucru realizat prin moțiunea de cenzură prin care a fost demis guvernul Ungureanu, în mai 2012. În momentul în care USL a obținut puterea, ambele partide aveau trecute în statut interdicția colaborării cu democrat-liberalii.

Ludovic Orban a fost singurul membru al conducerii PNL care a votat împotriva constituirii USL în 2011, vot care i-a atras o nouă perioadă de marginalizare în partid care s-a încheiat abia în 2017, când a fost ales președintele partidului. Imediat după ce a preluat șefia PNL, Orban avertiza șefii de filială, fără să-i nominalizeze, că nu va mai tolera „blaturile” cu organizațiile județene ale PSD.

Ludovic Orban a anunțat deja că, dacă PNL va bate palma cu PSD, va demisiona din partid. 

CITEȘTE ȘI: Dorin Iacob „Florin Cîțu este acum în poziția în care a fost Ludovic Orban, în raport cu Palatul Cotroceni”

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Iohannis face o mutare ca să scape de suspendare
Articolul următorMinistrul Cseke Attila: „Dacă PNL nu reuşeşte să ajungă la o înţelegere cu USR va trebui găsită o altă majoritate”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.