Culisele Statului Paralel | Miza conflictului dintre Alexandru Rafila și Raed Arafat

Comisia interministerială pentru suport tehnic, condusă de Raed Arafat, a aprobat achiziții de sute de milioane de euro pentru dotarea cu ambulanțe și echipamente medicale a serviciilor medicale de urgență. Iar asta a dus la un adevărat război între Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și Raed Arafat, șeful DSU.

În primul rând, serviciile publice de ambulanță și cele de urgență sunt controlate de Arafat. Totodată, el este și șeful Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, organism în care se aprobă toate propunerile de buget pentru ambulanțe și pentru UPU. Tot aici se avizează propunerile de înființare a stațiilor de ambulanță, a UPU și a stațiilor SMURD. La mijloc sunt achiziții de zeci de milioane de euro anual, potrivit defapt.ro și Culisele Statului Paralel.

La finalul lui 2022, Alexandru Rafila i-a trimis o înștiințare lui Raed Arafat prin care îi cerea să se discute despre șefia comisiei. Prin documentul întins pe o pagină, Rafila cerea ca el, sau ministrul afacerilor interne, să devină președinte al comisiei, în locul lui Arafat. Postul este râvnit de Alexandru Rafila pentru că are rang de ministru, în timp ce Raed Arafat este secretar de stat. Ceea ce înseamnă că, în comisie, ministrul Rafila este subalternul secretarului de stat. În realitate, scandalul ascunde bătalia pentru controlul achizițiilor medicale de zeci de milioane de euro, scriu cei de la Defapt.ro

Pe masa Guvernului stă acum modificarea unui act normativ care a stat la baza înființării Oficiului Național de Achiziții Centralizate. Este instituția care a girat cele mai controversate achiziții medicale din pandemie. Practic se vrea ca achizițiile de produse medicale pentru Sistemele de asistență medicală de urgență și prim ajutor să se facă centralizat. În plus, se stabilește și cum urmează ca acestea să se facă:

Se specifică faptul că lista detaliată a produselor achiziționate pentru tot Sistemul național de asistență medicală de urgență „se aprobă prin ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, în baza propunerii înaintate prin decizia șefului DSU”.

Totodată, Rafila i-a reproșat lui Arafat că nu a mai convocat Comisia pe care o conduce din aprilie 2022, în ciuda problemelor cu care se confruntă Serviciile de Ambulanță Județene. Conform legii, Arafat trebuia să-i întrunească pe membrii comisiei de cel puțin de două ori pe lună.

O altă nemulțumire a lui Rafila este legată de faptul că ministrul Lucian Bode, la propunerea aceluiași Raed Arafat, i-a numit în comisie pe doi medici coordonatori din cadrul unor Unități de primiri Urgențe, finanțate de Ministerul Sănătății. Rafila i-a cerut lui Arafat să facă dovada că cei doi membri, Bogdan Opriță și Hadrian Borcea, sunt angajați în cadrul Inspectoratului General de Aviație, respectiv DSU. Potrivit defapt.ro, cei doi medici sunt consilieri ai lui Raef Arafat. 

„Am fost angajat din 2014 până în august 2022 cu contract de muncă pe jumătate de normă. Iar de atunci sunt consilier onorific, fără salariu. Din partea DSU, care e structura MAI, am fost propus eu în comisie. Așa cum am fost propus în foarte multe comitete la nivel internațional. De exemplu, sunt expert civil NATO tot din partea DSU,” a declarat Hadrian Borcea.

Întrebat de ce nu s-a mai întrunit comisa din aprilie 2022, acesta a spus că din cauza comunicării extrem de defectuoase cu Ministerul Sănătății.

 

Articolul precedentPartener în proiectul Transilvania Smart City, acuzații grave: Grupul de la Cluj face presiuni prin oamenii pe care-i controlează
Articolul următorMăsuri fiscale cu PSD la guvernare. Ce taxe noi pregătesc social democrații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.