1978 a fost un an important în istoria dictaturii comuniste. Nicolae Ceaușescu era considerat de tot occidentul copilul teribil al Europei. Marii lideri ai lumii erau în pelerinaj la București.
Nicolae Ceaușescu era la apogeul puterii sale. Politica sa internă era tot mai rigidă, dar nimeni nu-l amenința pe conducător la el acasă. Chiar și minerii din Valea Jiului, care se răzvrătiseră cu un an mai devreme, păreau că s-au cumințit – chiar îl declaraseră pe Ceușescu miner de onoare. Pe plan extern, conducătorul Republicii făcuse o vizită triumfală la Londra, unde se plimbase în caleașcă alături de Regină. La Casa Albă obţinuse pentru România clauza naţiunii celei mai favorizate acordate de Statele Unite după întâlnirea cu Jimmy Carter. În același timp, în Republica Federală Germania, un spion român aplica marea lovitură.
Era 24 iulie 1978, când generalul Ion Mihai Pacepa, trimis în Germania de partid, decidea să se avânte în necunoscut. Era la Bonn în ziua aceea pentru că avea de livrat un mesaj secret din partea lui Ceaușescu pentru cancelarul german Helmuth Schmidt.
La ambasada Americii din Germania, Pacepa a fost preluat de agentul special FBI Wayne Barnes.
Sunt voci care susțin că, în Germania, generalul DIE ar fi dus cu el o servietă plină cu bani, câteva milioane de dolari, pentru un contract discret încheiat între România și o firmă germană. Știm sigur că Pacepa a intrat în acea zi în ambasada Americii de la Bonn unde a cerut azil politic.
S-a urcat în avion și nu s-a mai uitat în urmă. Ajuns în America, fostul șef al spionajului extern a luat viața de la zero. Historia.ro scrie că Pacepa ar fi fost primit cu covorul roşu pe aeroportul prezidenţial de lângă Washington, de către adjunctul şefului CIA şi de 70 de înalţi oficiali ai Statelor Unite ale Americii.
La aflarea veștii că Pacepa l-a trădat, Ceaușescu s-a înfuriat și în lunile care au urmat a început să fie foarte bănuitor cu cei din jurul său. A ajuns să aibă încredere doar în Elena Ceaușescu. Și astfel, pe termen lung, fuga generalului a dus la șubrezirea regimului comunist din țara noastră, dar pe termen scurt a sporit puterea politică a Elenei Ceușescu.
Conform activenews.ro, în Statele Unite, Pacepa ar fi povestit tot. Cum dictatorul nutrea o ură profundă față de America și un dispreț personal la adresa președintelui american Jimmy Carter. Ceaușescu fura de la americani tehnologie din domeniul computerelor, al laserilor și sateliților – mai precis acea tehnologie pe care Washingtonul a pus-o la dispoziția Bucureștiului începând cu anul 1975, în cadrul cooperării militare româno-americane – cu scopul de a o oferi Moscovei. Pacepa ar fi mărturisit, de asemenea, faptul că România ar fi înșelat Israelul și toate statele arabe implicate în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Bucureștiul, a susținut el, lucra mână-n mână cu teroriștii arabi, teroriști subordonați în secret lui Yasser Arafat – despre care a afirmat totodată că ar fi agent KGB. Șirul acuzațiilor sale servea aproape perfect țelurile urmărite de măsurile active ale sovieticilor și ale Pactului de la Varșovia față de România – distrugerea relațiilor româno-americane, zădărnicirea procesului de pace și compromiterea relațiilor României cu partenerii ei occidentali, dar și cu principalii actori din Orientul Mijlociu.
Descriind diplomația și serviciile de informații ale fostei sale țări ca profund ostile Statelor Unite, Pacepa și-a găsit susținători în rândul comunității de contrainformații din cadrul CIA și în FBI, cele două organisme instituționale care aveau cele mai mari reticențe în a trasa o linie clară de demarcație între comuniștii „răi” (pro-Moscova) și comuniștii „buni” (independenți).
Pacepa a reușit să convingă cel puțin un ofițer FBI că eforturile de a menține accesul României la Clauza națiunii celei mai favorizate erau parte a unei operațiuni ostile sub acoperire, în cadrul căreia biroul DIE din Washington ar fi recrutat diverse personalități din emigrația română, cărora li s-a încredințat misiunea de a face lobby pentru Clauză.
În România, ca urmare a fugii lui Pacepa, și a informațiilor oferite de acesta americanilor, întreaga rețea DIE a fost compromisă, inclusiv partenerii externi ai României în activități clandestine. Ceaușescu era de râsul lumii pe plan internațional. Pacepa s-a dovedit, de asemenea, a fi o bombă cu ceas pentru dictator. Dezvăluirile publice, din Orizonturi Roșii, despre presupusele implicări directe ale lui Ceaușescu în crimă, șantaj, contrabandă cu droguri și răpire, au risipit orice urmă rămasă a respectabilității internaționale. În același timp, serializarea cărții la Radio Europa Liberă în 1989 a servit ca o confirmare a suspiciunilor pe care românii le aveau asupra comportamentului criminal al lui Ceaușescu și a familiei sale. Spionajul României Socialiste a mai fost capabil doar să organizeze cât mai bine vizitele externe ale tovarășului, să intermedieze contracte pentru comerțul exterior și să traducă articole din presa tehnică occidentală pe post de secrete abținute de agentură.
Turbat de furie, tovarășul ar fi comandat asasinarea lui Pacepa și a jurnaliștilor de la Europa Liberă. A pus chiar milioane de dolari pe capul fostului său om de încredere.
Pacepa și-a petrecut restul vieții în SUA, sub o identitate falsă. Identitate pe care a fost nevoit să și-o schimbe de două ori din cauza asasinilor trimiși de Ceaușescu să-l doboare. Se spune că ar fi suferit trei operații estetice. Nimeni din România, din cei cu care a păstrat legătura în cei peste 30 de ani de trai în țara adoptivă, nu l-ar mai fi văzut vreodată. Iar cei care l-au întâlnit nu pot confirma că a fost el cu adevărat. Pacepa a murit în acest an, pe 14 februarie, într-un spital necunoscut. Avea 92 de ani. Moartea lui, de Covid-19, a fost confirmată de Ronald J. Rychlak, profesor de drept la Universitatea din Mississippi, care, în 2013, a publicat împreună cu Pacepa cartea „Dezinformare: Un fost șef al spionajului dezvăluie strategiile secrete de subminare a libertății, atacare a religiei și promovare a terorismului”. Până în ultima clipă a vieții sale, generalul Ion Mihai Pacepa a luptat pentru distrugerea comunismului din România și a fostei poliții politice.
