”Culisele statului paralel” | Dezvăluiri despre Mugur Isărescu – cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume – VIDEO

 

Anul acesta, pe 4 septembrie, se împlinesc 31 de ani de când Mugur Isărescu a preluat conducerea BNR. Hotărârea de numire a sa în funcția de guvernator al Băncii Naționale a României a fost semnată de premierul de la acea vreme, Petre Roman. Isărescu este guvernatorul de bancă centrală cu cea mai mare vechime în funcţie la nivel mondial. El este considerat de CNSAS colaborator al Securității de dinainte de 1989.

 Eugen Dijmărescu, ministrul economiei şi finanţelor în guvernul Roman, este cel care l-a propus pe Mugur Isărescu pentru această funcție. Adrian Severin, ministrul reformei în acelaşi guvern în anii ‘90, este cel care l-a instalat, formal, pe Mugur Isărescu la BNR.

Până sa fie numit guvernator al României, Mugur Isărescu era secretar pe probleme economice la Ambasada României la Washington, de unde a fost rechemat de presedintele de atunci, Ion Iliescu.

Mugur Isărescu este guvernatorul de bancă centrală cu cea mai mare vechime în funcţie la nivel mondial. În 2019, el a fost validat pentru un nou mandat în fruntea instituţiei, fiind sprijinit inclusiv de parlamentarii puterii. Astfel, Isărescu a ajuns la cel de-al şaselea mandat în fruntea Băncii Naţionale.

Bancherul Radu Gheţea, fostul șef al CEC Bank, a povestit care au fost problemele cu care s-a confruntat sistemul la câțiva ani după revoluție.
”În 1998/1999, când eram în colaps, fără finanţare externă şi toţi se aşteptau ca România să intre în încetare de plăţi, guvernatorul Isărescu a chemat băncile străine de pe piaţă şi le-a spus că BNR are nevoie de bani, că trebuie să susţină această ţară în care vor să facă business. În câteva minute s-au strâns 105 milioane de dolari. Fiecare a spus: Eu vin cu 5 milioane de dolari, eu dau 10 milioane, eu vin cu 20 milioane de dolari. Nimeni de la masă nu a spus nu. Apoi, BNR a avut nevoie de 160 de milioane de dolari şi imediat s-au subscris 200 de milioane de dolari. Aşa s-a trecut acea perioadă critică”, spunea Ghețea.

La data de 1 iulie 2005, Isărescu a introdus leul nou.

Trei ani mai târziu, deși era cel mai în măsură să anticipeze criza, în noiembrie 2008, Mugur Isărescu, alături de reprezentanții Guvernului de atunci, susținea că România se poate apăra de una singură în fața problemelor financiare. Mulți analiști, în special adepții practicilor din sistemul bancar american, l-au criticat în perioada de criză pentru politica monetară prea conservatoare, care nu ar fi încurajat creditarea. Ei s-au referit la menținerea dobânzii cheie și a rezervelor minime solicitate băncilor, la niveluri foarte ridicate.

De numele guvernatorului se leagă și o controversă încă neelucidată. El este considerat de CNSAS colaborator al Securității de dinainte de 1989. Nota a fost deja trimisă către Curtea de Apel care va da un verdict. Chiar inainte de începerea procesului deschis la Curtea de Apel Bucureşti, au fost depuse câteva zeci de note ale securităţii, pe care CNSAS i le atribuie lui Isărescu. Avocatul acestuia a susținut la acel moment că hârtiile sunt în stare proastă si nu pot fi citite. La rândul lor, cei de la CNSAS spun că Isărescu ar fi primit numele conspirativ Manole, la începutul anilor ’70, atunci când ar fi fost racolat de centrala de informaţii externe. Şeful BNR este acuzat că şi-ar fi turnat colegii, dar si cunoscuţi străini, care se plângeau de regim, de traiul greu – cum ar fi lipsa apei calde și a transportului in comun. Mugur Isărescu a respins această teorie.

Potrivit Newsweek, turnătoriile sursei Manole vizau, în special, diplomați străini de la București, cu care Mugur Isărescu avea contacte constante. În special americani și britanici. Nici colegii lui Isărescu de la Institutul de Economie Mondială, nu ar fi scăpat de ,,notele” pe care actualul guvernator BNR le-ar fi trimis Unității Militare 0195, mai scrie sursa citată.
Critici la adresa lui Isărescu au tot apărut în decursul anilor. Una dintre ele, în anul 2010, când în procesul de elaborare a bazei legale ce permitea clienților să se apere de practicile abuzive ale băncilor, BNR, prin oficialii săi, a susținut în multe rânduri că implementarea acestei legislații ar conduce la destabilizarea sistemului bancar.

Isărescu a jucat un rol cheie în ascensiunea României către Uniunea Europeană în 2007 şi a reprezentat un pol de stabilitate în timp ce multe guverne s-au prăbușit, a scris Bloomberg într-o analiză publicată în 2019. Sub conducerea sa, hiperinflaţia a fost învinsă iar creşterea economică a ajutat la reducerea sărăciei.

Guvernatorul este influent și pe plan extern. Publicația amintește colaborările cu Alan Greenspan şi Mario Draghi. Isarescu primise până la acel moment 17 titluri de onoare universitare și este un membru al clubului Bilderberg Group.
Analiza venea exact în perioada în care acesta trebuia să decidă dacă își va prelungi mandatul ca guvernator al băncii centrale din România. În acea perioadă, autoritatea lui începuse să fie contestată, mulţi analişti şi politicieni declarând că ar fi bine să se retragă din funcţie.

În mandatele lui Isărescu, la începutul anilor 2000, nu mai puţin de 12 bănci s-au închis. Printre ele, falimentul Bancorex a fost cel mai răsunător.

Următorul său obiectiv în cariera de bancher, după introducerea leului nou și stabilizarea prețurilor ar fi adoptarea monedei euro, țintă ratată de mai multe ori până acum. 

Articolul precedentCHECK-IN. Adeverința de vaccinare, salvarea turiștilor. Soluția vacanțelor fără carantină
Articolul următorCum este pregătit un câine de căutare în caz de avalanşă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.