Culisele Statului Paralel | Birocrații, mai valoroși decât medicii în ochii DSP

De mai bine de doi ani, de la începutul pandemiei, Direcția de Sănătate Publică a devenit una dintre cele mai importante instituții medicale aflate în subordinea Guvernului. Serviciul teritorial a ajuns să fie apelat măcar o dată de aproape fiecare român. Unora nu le-a răspuns însă nimeni. Este și cazul unui clujean care a apelat DSP-ul de peste 800 de ori. Degeaba, pentru că de fiecare dată, telefonul celor de la sănătate publică ar fi fost ocupat.

Angajații instituției din teritoriu se apără și spun că de vină pentru astfel de situații sunt aparatura veche și lipsa personalului, oricum prost plătit.

O anchetă realizată de presa locală prezintă însă faptul că majoritatea angajaților DSP au primit de la Ministerul Sănătății bonusuri substanțiale în ultimii doi ani. Banii nu ar fi fost însă suficienți așa că, în unele județe, DSP-ul a ajuns să ceară ajutorul voluntarilor pentru a-și desfășura activitatea. Însă nu mai puțin de 2.000 de persoane apar pe statele de plată ale acestei instituții. Dintre aceștia însă, majoritatea sunt consilieri, auditori, șefi de birou și inspectori. Medicii care lucrează acolo sunt puțini și se pierd în marea de birocrați care primește lunar bani pentru a consilia și ajuta cetățenii să depășească pandemia.

Tot presa locală a descoperit că salariul unora dintre angajați nu este deloc proporțional cu munca pe care ar trebui să o presteze. În timp ce în unele orașe mari ale țării există oameni care abia ajung la suma de 3.000 de lei pe lună, în alte județe, chiar în cele mai puțin populate, există salarii și de 18.000 de lei. Așa s-a ajuns, potrivit declarațiilor de avere ale angajaților, ca un șef de compartiment din Vaslui să încaseze peste 186.000 lei, în timp ce un medic specialist din Bacău ajunge abia la suma de 91.000 de lei.

Chiar dacă Guvernul trimite bani pentru salariile celor de la DSP, nu pare prea interesat de sistemul cu care aceștia trebuie să lucreze, pentru că după mai bine de doi ani de la începutul pandemiei, sistemul este același de acum ani de zie: învechit și ineficient, care pierde timpul celor care au nevoie de adeverințe care să ateste faptul că au trecut prin boală. În aceste condiții, pe cine se mai pot baza românii și care mai este rolul Direcției de Sănătate publică? 

 
Articolul precedentAlexandru Rafila anunță în sfârșit când se vor ridica restricțiile și se renunță la mască: „Putem să ne gândim la asta”
Articolul următorVlad Voiculescu, ATAC la Alexandru Rafila despre JAFUL din Sănătate – Război total pe milioane de euro din PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.