CULISELE STATULUI PARALEL. Alegerile de la Sectorul 1 s-au terminat, dar încă se dispută

 

27 septembrie 2020. Orașele și-au ales noii primari.La Sectorul 1, cel mai bogat din Capitală, bătălia pentru scaunul de edil a fost acerbă. Dan Tudorache, de la PSD, își dorea un al doilea mandat, iar Clotilde Armand, de la USR, era pentru a doua oară în postura de candidat.

 

Numărătoarea voturilor din noaptea de după închiderea urnelor a fost în favoarea lui Clotilde Armand. Dan Barna, liderul USR Plus, a mers personal la Biroul Electoral de Sector, ca să o sprijine, deși nu avea voie.

În zorii zilei, Dan Tudorache posta pe Facebook un anunț surpiză:

 „După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand! Așteptăm rezultatele oficiale de la BEC!”, a anunțat Daniel Tudorache.

Biroul Electoral Central nu i-a dat dreptate lui Tudorache și l-a scos perdant, cu o diferență de aproximativ o mie de voturi. Fostul primar a anunțat că va cere renumărarea, pentru că avea suspiciuni că alegerile au fost fraudate.

Bănuielile lui Tudorache au prins contur două zile mai târziu, când au fost date publicității, pe surse, mai multe înregistrări video din Biroul Electoral al Sectorului 1. În imagini se vede cum membri USR Plus, președintele biroului electoral, dar și alte persoane care nu trebuiau să aibă acces, intră în sala în care erau depozitate buletinele de vot, rup sigilii și pleacă încărcați cu mai mulți saci.

Membri ai partidului lui Clotilde Armand au fost văzuți ieșind din instituție cu ghiozdane voluminoase în spate.Grija celor de la USR PLUS era în acel moment să afle de unde provin imaginile incriminatorii.

„Nouă, USR Plus, ni s-a declarat că acea cameră nu funcționează! (…) Vrem să știm cum au putut aceste imagini să ajungă la Antena 3” , spunea Clotilde Armand. O singură cameră de filmat funcționa în incinta Biroului Electoral de Sector, în seara numărării voturilor.

„Toate celelalte camere au fost acoperite cu hârtie. Din ordinul cui? De ce? Nu vrem să fie totul transparent? În acea cameră unde există singura unde se putea monitoriza au fost scoși sacii. Nu aveau voie să scoată sacii, indiferent dacă era pe timpul zilei sau pe timpul nopții. Atâta timp cât ai scos acel sac din acea cameră, singura cameră monitorizată, eu zic că este fraudarea alegerilor”, declara Bogdan Tudorache.

În urma difuzării imaginilor, PSD a înaintat o plângere, în care solicita cercetarea modului în care s-au desfășurat alegerile la Sectorul 1. Cazul a ajuns la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, pe masa procurorului Sorin Iașinovschi. Acesta a vrut să se pensioneze după ce i-a fost repartizat cazul, însă, conform evz.ro, cererea nu i-a fost aprobată.

Sorin Iaşinovschi continuă să cerceteze incidentul, dar a ales să facă un gest neașteptat. Procurorul a acordat un interviu postului Kanal D în care spune că „la nivelul secțiilor” a avut loc fraudarea voturilor. „S-au încălcat niște dispoziții, pentru că intrarea în acea sală trebuia să fie făcută în anumite condiții.Ceea ce s-a votat nu a fost și consemnat. (…) La nivelul secțiilor există fraude”, a declarat Sorin Iașinovschi. „Suspiciunile au fost intarite de acele imagini, unde au aparut acele persoane care umblau cu rucsacul in spate, la miez de noapte, fara sa aiba voie sa aiba acces in cladirea respectiva si la final dupa ce au aparut aceste imagini in public, nimeni nu a venit sa ofere o explicatie logica”, mai spunea procurorul.

Declarațiile procurorului au zguduit lumea politică și a justiției. Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a ieșit imediat la rampă spunând că procurorii au obligaţia să respecte legea privind accesul la informaţiile publice şi ghidul CSM privind comunicarea publică. În urma acestei atenționări din partea procurorului general, dar și a altor factori, postul de televiziune a decis să nu mai publice interviul în varianta stabilită, ci doar un transcript pe site-ul Kanal D.

Numărătoarea buletinelor ar trebui să fie gata în luna august a acestui an. Dacă procurorul va stabili că s-au comis fraude în procesul de votare, alagerile vor fi reluate. „Noi vom trebui să stabilim clar, cu probe, dacă acele voturi sunt rezultatul voturilor cetățenilor sau dacă diferența (între Clotilde Armand și Dan Tudorache) este obținută prin fraudă. Abia atunci vom ști cine este adevăratul primar”, a mai spus Iașinovschi.

Clotilde Armand a ripostat pe Facebook spunând că l-a reclamat pe procuror la Inspecția Judiciară.

CULISELE STATULUI PARALEL. Afacerile cu terenuri, apanajul oamenilor care se învârt în statul paralel. Chiar și cu decizie de la CEDO, un om nu-și poate recupera bunul

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Oamenii statului paralel, paznici la retrocedări
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Afacerile cu terenuri, apanajul oamenilor care se învârt în statul paralel. Chiar și cu decizie de la CEDO, un om nu-și poate recupera bunul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.