Culisele Statului Paralel | Abuzurile din Justiție – Până unde mergeau presiunile. Noi dezvăluiri

 

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost revocată din funcţie în iulie 2017, la solicitarea procurorului șef al DNA de la acea vreme Laura Codruța Kovesi pe motiv că nu a înregistrat un denunț și nu l-a prezentat mai departe.

Moraru Iorga a arătat la acea vreme, în plenul CSM, că de fapt modul în care ea a procedat era modalitatea uzuală de înregistrare a denunțurilor în cazul unor dosare aflate deja în lucru și că nu a făcut decât să urmeze practica.

,,Cererea de revocare este un adevărat fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că denunţătorul Pescariu Dinu Mihail a denunţat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf şi pe martor şi pe cumpărătorul de influenţă Florică Claudiu, aspect neadevărat. Dacă Inspecţia Judiciară ar fi verificat sau dacă Secţia de procurori ar fi solicitat acest document, ar fi văzut că Pescariu Dinu Mihail, şi nu voi merge mai departe să dau date, a denunţat o cu totul altă persoană, a denunţat un posibil trafic de influenţă săvârşit de un fost prim-ministru şi s-a denunţat pe el ca şi cumpărător de influenţă”, a spus Mihaiela Moraru Iorga.

Procurorul a atacat în instanță actul administrativ. A solicitat anularea acestuia, dar și despăgubiri morale de 10.000 de euro. În plus, Iorga Moraru a acuzat presiuni vechi din partea Laurei Codruța Kovesi și a subliniat că tensiunile dintre ea şi procurorul şef au apărut după ce a refuzat ,,să dea curs unor solicitări”. Mai exact, Kovesi ar fi cerut ca Elena Udrea să fie reţinută într-un dosar, dar ea a impus măsura controlului judicar.

Decizia de revocare a procurorului a fost suspendată două luni mai târziu, în septembrie 2017, de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia nu a fost definitivă.

La scurt timp după ce a fost îndepărtată din funcție, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a anunțat că a descoperit nereguli grave în dosarele instrumentate de Mihaiela Iorga. În fişetul ei din birou au fost găsiţi 400.000 de lei, pentru care nu există justificare, ceasuri de lux şi documente acuzatoare la adresa unui înalt oficial, cărora anchetatorul nu le-a dat curs, a transmis DNA. Procuroarea a negat atunci toate acuzațiile. 

„Niciunul dintre aceste bunuri nu au fost găsite în fișetul meu și în biroul meu. Cel mai probabil în fișetul unui polițist cu care lucram, într-un alt birou. Eu coordonam activitatea lor și coordonam ancheta în acele dosare. Nu mi le-am însușit și nu le-am primit eu. Cred că totul face parte dintr-o acțiune premeditată de denigrare a mea”, a spus ea.

Jurnaliștii de la Lumea Justiției au susținut însă că toate atacurile împotriva magistratei au fost premeditate și au prezentat documente potrivit cărora, în decursul timpului șefa DNA Laura Codruța Kovesi a trimis mai multe controale operative prin care să fie verificată activitatea Mihaielei Moraru Iorga. Rezultatele verificărilor făcute de adjunctul DNA Călin Nistor au arătat că în activitatea lui Moraru nu au fost găsite nereguli, fapt ce ar fi nemulțumit-o pe șefa DNA, mai scrie sursa citată.

Problemele n-au încetat însă pentru magistrat. În 2018, la începutul lunii februarie, Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată de colegii săi de la DNA Ploieşti. A fost acuzată de favorizarea infractorului şi fals intelectual.

Procurorii de la DNA Ploiești care au anchetat-o au susținut că aceasta a încercat să ajute un om de afaceri să scape de o anchetă de criminalitate organizată în care era cercetat de DIICOT. Astfel, în perioada 2015–2017, la rugămintea acestuia, procurorul Moraru Iorga l-ar fi ajutat pe inculpat, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală, au transmis procurorii.

Surpriză, însă. În iulie 2018, dosarul Mihaielei Iorga Moraru a fost întors la DNA. Toate probele și actele de urmărire penale au fost nule, au decis magistrații de la Instanța Supremă. Ei au respins rechizitoriul pe motiv că nu există nicio probă.

Iorga Moraru a susținut că a ajuns în această situație pentru că nu a executat ordine.

,,A existat un moment care m-a marcat. Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Am fost chemată și întrebată dacă am putea să ieșim cât mai repede cu acel dosar. Explicația a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan va fi ministru al Justiției, ceea ce va însemna un dezastru pentru noi. La acel moment am fost șocată, nu-mi venea să cred ce aud, am spus că acest lucru nu este posibil. Dispunerea continuării urmăririi penale ar fi însemnat o cerere adresată Parlamentului, deci nu se putea trece la o altă etapă și, în acel moment, nu existau probe suficiente la dosar”, a spus aceasta.

În octombrie 2018 Mihaiela Iorga Moraru și-a reluat activitatea în cadrul parchetului anticorupție. În prezent, ea este procuror la Secția de investigare a magistraților.

Până să fie revocată din funcția de procuror, Mihaiela Moraru Iorga a lucrat la anchete importante. Aceasta a instrumentat alături de alt coleg dosarul Microsoft, în care s-a cerut încuviințarea urmăririi penale față de opt foști miniștri.

Totodată, Mihaiela Moraru Iorga este procuroarea căreia i-a fost adresat denunțul penal depus la DNA de Elena Udrea împotriva fostului șef operativ al SRI, Florian Coldea. Magistratul a semnat şi rechizitoriile fostului premier Adrian Năstase în cazurile Zambaccian şi Trofeul Calităţii. 

 

Articolul precedentMiron Mitrea așteaptă de la Florin Cîțu să-și între în rolul de prim-ministru
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Abuzurile din Justiție, probe fabricate – Ce s-a întâmplat în dosarul lui Puiu Popoviciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.