„Timp de câteva săptămâni satele câmpiei rămaseră după aceea pustii. Căldura începea numaidecât după răsăritul soarelui, și dacă în timpul nopții se mai întâmpla ca norii să mai acopere cerul, acești nori dimineața se făceau nevăzuți și lăsau să se reverse din adâncurile limpezi dogoarea necontenită și grea a zilei de vară. Tocmai în această vreme când dobitoacele scurmă țărâna căutând răcoare, ori aleargă bezmetice după umbră, viața oamenilor iese afară din sat și se mută cu totul sub soarele năprasnic al câmpiei. Căruțele încep să iasă din sat înainte ca luceafărul să fi pierit de pe cer.
Oamenii se îndreaptă spre câmp întretăind islazul pe numeroase drumuri și poteci, și pe aceste drumuri roatele pocnesc neîncetat și câmpul e străbătut de glasuri răzlețe care se cheamă între ele ori se vorbește neobișnuit de tare și de omenește unei vite care trage rău”. Cât de frumos, cât de vizual și ce emoție profundă îți poate provoca o asemenea descriere. E drept, îi aparține lui Marin Preda, este un fragment din Moromeții, o capodoperă a literaturii române.
Marin Preda rupe din inima sa și așează pe hârtie drama țăranilor, dragostea de pământ, dorința de a ține familia unită, teama de Dumnezeu, puterea de a strânge fiecare bănuț muncit din greu pe arșiță sau în ploaie. Moromeții sunt, înainte de a fi un minunat roman, o plecăciune în fața teleormănenilor săi harnici, din care el însuși a răsărit, reușind să ajungă om mare…
Și în zilele noastre descrierea lui Preda încă se mai potrivește Teleormanului, unei mari părți a oamenilor săi, chiar dacă în alte condiții. Din colbul de altădată, Teleormanul începe să se ridice, în pofida celor care consideră acest județ altfel.
Dar nu, Teleorman înseamnă tot România, care se confruntă și cu greutăți, cu lipsa banilor, cu legislația stufoasă și de multe ori potrivnică dezvoltării. Agricultura, altădată rudimentară, crește văzând cu ochii. Pământul, poate cea mai mare bogăție a acestei zone, rodește când este muncit cu drag, cu cap și când este iubit. Așa cum era și înaintea Moromeților, dar și după ei.
Tradițiile amintesc la tot pasul de moștenirea înaintașilor, a oamenilor care muncesc de dimineață până seară pentru a-și susține familiile. În puține locuri din România, folclorul este atât de bogat, cântecele, dansurile, aduc aminte de munca grea, dar și de bucuriile vieții. Credința a rămas neschimbată, dragostea de Dumnezeu e aceeași. Că nimic nu se face fără Dumnezeu, mai ales în agricultură. Oricâtă știință și tehnologie ar îngloba culturile, dacă Dumnezeu nu dă ploaie, nu dă zăpadă, degeaba…
Dar Teleorman nu înseamnă doar munca în agricultură. Înseamnă și educație, înseamnă și cultură, chiar și turism. Dunărea scaldă Teleormanul la sud, zona în care Oltul se varsă în Dunăre este magnifică… Totul e să vrei să descoperi un județ care, repet, crește inevitabil.
Mai înseamnă și tineri care încep și trebuie să se întoarcă din pribegie. Ei vin cu experiența omului care a învățat cum este respectată munca în vestul Europei, cum muncești eficient și cum muncești, până la urmă, pentru tine… În această seară vorbim, cu drag, despre Teleorman! Și vorbim cu cei mai de seamă reprezentanți ai acestui județ. De ce sunt ei, câțiva oameni, importanți pentru sute de mii de teleormăneni? Găsim răspunsul tot la Marin Preda, pentru că am început cu el și terminăm acest editorial tot cu el. Spunea Preda că “datoria oamenilor luminați e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieșit”. Gândiți-vă la asta! Cu drag, despre Teleorman!
Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir
