Ediție de colecție despre județul Brașov, la „Cu drag, despre România”, vineri seară, la Realitatea PLUS, cu Alexandra Păcuraru.
Să fii patriot, să fii naționalist, sunt păcate de neiertat în ziua de azi. Riști să fii arătat cu degetul, să fii hulit, batjocorit. Cum să îți permiți să îți iubești țara, când capitala nu mai e la București, ci este la Bruxelles? Cum să îți închipui măcar că te poți mândri că ești român, când pentru tine deciziile nu se iau în țară, ci la Viena? Cum să spui că trăiești într-o țară bogată, când bogăția și-o împart străinii, iar cei care au construit această țară își duc greu zilele, în frig și în foame? Ce s-a schimbat, oare, într-un timp atât de scurt? Unde este demnitatea impusă de Casa Regală a României acum mai bine de 150 de ani? Regii și reginele României, deși cu origini străine, s-au dovedit a fi cei mai buni români. Carol I a făcut din Principate o țară cu reguli, pe care a scos-o rapid din Evul mediu și a dus-o în civilizația europeană. Apoi Ferdinand a întregit România după primul război mondial. Iar Regina Maria a dovedit în timpul războiului că nu este doar un chip frumos, de decor. Faptele sale, grija pe care a avut-o față de soldații răniți, au înflăcarat inimile românilor. Apoi, și-a folosit farmecul, inteligența și influența asupta Caselor Regale din Europa pentru a obține maximum pentru România. Era străină, fusese prințesă a Marii Britanii și Irlandei, nepoată a reginei Victoria și fiică a marii ducese a Rusiei. Dar atât de româncă, dragii mei… Atât de îndrăgostită de români și de România, de locuri din România… Iată ce spunea în declarația-testament din impresionantul său jurnal: „Nimeni nu e judecat pe drept, cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasa țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.”
Regina Maria și-a dorit ca după moarte, inima sa fie dusă în locul pe care l-a iubit cel mai mult din România, la Castelul Bran. Avea de ce să iubească acest loc, fostă vamă între Țara Românească și Transilvani. Castelul, care și acum poartă amprenta artistică a Reginei Maria, încă se înalță impunător. Este un loc obligatoriu de vizitat pentru fiecare român. Nu veți fi dezamăgiți – locul este fabulos, iar oamenii locului sunt întotdeauna bucuroși de oaspeți. Ei păstrează încă tradițiile de veacuri dar, în același timp, un călător la Bran va aprecia eforturile gazdelor de a le asigura tot confortul de care are nevoie.
Vom reveni la Bran pe parcursul emisiunii, deoarece merită să fie vizitat de pricare român însetat de cunoaștere, de fiecare român educat. Un om educat se cunoaște de la primele vorbe pe care ți le spune. Dacă nu școala l-a educat, are posibilitatea să se auto-educe. Să își dorescă să fie ceea ce, în vechime, se numea “domn”! Educația ta depinde de părinții tăi, de educatorii, învățătorii și profesorii tăi. Mai depinde și de preoții pe care i-ai întâlnit în copilărie. Educație înseamnă bun-simț, înseamnă și bunătate, generozitate și empatie. Nu te naști cu ele. Le capeți pe parcurs, dacă ești câmp fertil pentru a învăța de la cei buni, din jurul tău. Suntem la „Cu drag, despre România!” și vă veți întreba de ce fac această introducere, mai altfel… Pentru că vreau ca după Bran, un loc foarte cunoscut pentru români și străini, să vă vorbesc despre un loc nedreptățit în conștiința celor care vizitează o zonă în care turismul este un motor al dezvoltării.
V-ați dat seama deja că vorbim despre județul Brașov în această seară și o vom face cu drag, așa cum v-am obișnuit. Dar să vă spun de ce vreau să vorbim acum despre acel loc despre care vă vorbeam că mi se pare nedreptățit. De câte ori ați fost la Brașov? De multe ori, nu-i așa? E un oraș minunat, cu oameni minunați, cu monumente impunătoare, importante! Ați văzut, desigur, Biserica Neagră, v-ați plimbat pe străduțele din jurul Pieței Sfatului, ați văzut Casa Sfatului, bastioanele Cetății și, cu siguranță, ați urcat pe Tâmpa, locul din care vedeți amețitoarea imagine a unui oraș iubit de milioane de români. Dar de câte ori ați fost la Prima școală românească din Șcheii Brașovului? Nu-i așa că știți mai nimic despre acest templu al românismului? Prima școală românească există de când românii nu prea aveau voie să intre în cetatea Brașovului. Școala care îi educa pe românii din Șchei se află în curtea Bisericii Sfântul Nicolae, prima biserică ortodoxă din Brașov, construită cu ajutorul domnitorilor din Moldova și Țara Românească. Încă de la anul 1300 se vorbește de această biserică. A suferit mult, de la începuturile sale până în anii grei ai comunismului. Vă dau un singur exemplu. Cu ocazia unei restaurări, au fost pictate pe pereții bisericii Regele Ferdinand și Regina Maria. De teama comuniștilor, care ar fi distrus această pictură, Reginei Maria i-a fost pictată o barbă, iar preoții le-au spus comuniștilor că în imagine apar doi sfinți. Așa a scăpat o capodoperă de furia antihriștilor. E drept, politica nu a dispărut de la Biserica Sfantul Nicolae. Dar măcar este vorba despre un gest uriaș, în memoria unuia dintre cei mai mari politicieni pe care i-a dat vreodată România. După Revoluție, a fost îngropat în curtea bisericii Nicolae Titulescu, cel care a fost președinte al Ligii Națiunilor, predecesoarea Organizației Națiunilor Unite de astăzi. Dar revenim la școală și vă spun că există încă o clasă mobilată ca pe vremea lui Anton Pann, cel care a fost învățător aici. Băncile sunt de atunci, catedra, tabla, numărătoarea și manualele sunt și ele de atunci… Și există și tiparnița lui Coresi, cel care a traversat munții, venind de la Târgoviște, să tipărească slovă românească în Brașov. Tiparnița este funcțională! Și acum s-ar putea tipări cărți cu ea – lipsesc însă artiștii care să sculpteze în lemn pagini pe care să aștearnă cuvinte măiastre. Minunate cărți și documente de valoare inestimabilă se găsesc în acest muzeu. Iar în apropiere, în aceeași curte a Bisericii Sfântul Nicolae, se află și un muzeu al Junilor Brașovului, cei care au ținut sus steagul românismului, cei care au apărat sute de ani demnitatea unui neam, cei a căror istorie se leagă de supraviețuirea românilor într-o zonă care nu le-a fost mereu prietenoasă. De altfel, în fundal auziți hora junilor brașoveni, pe care o joacă junii în fiecare Duminică a Tomii! Junii Brașovului încă există și le muțumim pentru asta. Este un semn de continuitate, dar și de atenție! Pericolele nu au trecut, chiar dacă sunt de alt gen! Și sunt sigură că v-ați întrebat de ce port pălărie! Mulți poate m-ați și certat deja pentru asta! Dragii mei, în Muzeul junilor veți afla că românii din Șcheii Brașovului își puneau o cocardă tricoloră în interiorul pălăriilor, deoarece tricolorul românesc era interzis să fie arborat! Iar atunci când se întâlneau pe străzi își dădeau binețe ridicând pălăria mândri de pe cap, ca sa se vadă tricolorul! Era un semn de “sunt român, frate!” “Și eu sunt român”, răspundea prin același gest celălalt trecător! De aceea port pălărie, în amintirea și gloria tuturor celor care au înfruntat greutățile istoriei, ale celor care au fost asupriți de-a lungul sutelor de ani! “Și eu sunt român”, iar în această seară, vorbim Cu drag, despre Brașov!
