Seara aceasta este una specială pentru mine, deoarece, într-un fel, mă întorc acasă și mă întorc în vremurile copilăriei! Până acum, la Cu drag, despre România!, vă vorbeam în editorial despre momente istorice, despre fapte de eroism, despre scriitori importanți sau sportivi excepționali, așa cum v-am vorbit săptămâna trecută despre Ivan Patzaichin. În această seară va fi diferit, deoarece vă voi vorbi despre eroul meu personal, despre dragoste și despre dor, despre credință, demnitate și generozitate. Iar toate, sunt strânse în amintirea unui om drag mie, căruia i-am spus, de când am învățat să vorbesc și până a închis ochii, simplu: “tătaie”! Bunicul meu, tatăl tatălui meu, mi-a fost primul educator – cel care mi-a ocrotit copilăria, cel care mi-a făcut copilăria fericită. Am fost tare mândră de el, așa cum, sunt sigur, și dumneavoastră sunteți mândri de părinții și de bunicii voștri.
Tataie al meu, Nea Ion, așa cum era cunoscut în tot județul, era fermier gospodar, avea sute de animale și aproviziona cu carne, lapte și brânză tot județul Galați. Era un om bogat, pe măsura hărniciei sale. Nu i-a fost ușor și știa că nici altora nu le este ușor. Nu de puține ori l-am văzut cum umplea sacoșele unor oameni săraci, care nu aveau cum să îi plătească produsele și le spunea să zică doar un “bogdaproste” în schimbul gestului său plin de omenie. Atât de gospodar era tataie că nu îmi amintesc să fi mâncat, în copilăria mea, decât fructe și legume din curtea bunicilor de la Vânători. Mai ales în această perioadă când, ca în familia oricărui bun român, se ține postul Crăciunului. Când a murit tataie, tot satul a ieșit, cu lacrimi în ochi, la porți, să îl conducă pe ultimul drum. Se ducea unul de-al nostru, în același timp unul de-al lor.
Și îmi place să cred că așa cum a fost tataie sunt toți gălățenii mei – darnici, harnici, credincioși, săritori și la bine și la greu, cu suflet mare în care încape mai mult decât familia.
Am învățat să fiu așa cum a fost bunicul meu și cum am fost învățată și mai departe de educatorii, învățătoarea și profesorii mei, mai apoi, la Galați. Am plecat la 14 ani din Galați, dar mi-e proaspătă încă în minte și în inimă amintirea orașului meu natal. Amintirile din școală, plimbările de pe faleză, năzbâtiile pe care le făceam la ștrand, weekendurile cu ale sale grătare cu pește proaspăt din Dunăre sau antrenamentele de tenis… Și chiar meciurile Oțelului, la care mergeam să mă bucur împreună cu gălățenii mei de performanțele unei echipe care, în copilăria mea, juca în cupele europene. Toate acestea le am aproape de mine, de familia mea.
Nicicând nu voi uita de unde am plecat și mă voi reîntoarce la Galați întotdeauna cu dragoste și recunoștință. Pentru mine, Galați înseamnă acasă, înseamnă familie, amintiri și sentimente care nu se vor șterge vreodată.
Doamnelor, domnilor, nu am cum să vorbesc în această seară decât Cu drag, despre Galați! Și vreau sa va spun așa! Niciodată sa nu uitați de unde plecați! Unde sunteți acasă și cărui loc îi aparțineți pe viața! Eu sunt mândră că m-am născut în Galați, onorată că am copilărit și la Vânători satul meu drag, și abia aștept să mă întorc de Crăciun- ca in fiecare an de când sunt copil și să mă bucur de tradițiile încă vii, atât de frumos transmise mai departe. Draga mea bunică, dragele mele mătuși, dragii mei vecini, preacucernice părinte din satul meu iubit, Înalt Prea Sfinția voastră Casian, stimați profesori și prieteni, vă invit sa vorbim, cu drag, despre Galați!
Galați inseamnă multă istorie, înseamnă personalități născute aici care au influențat decisiv drumul României prin tumultul veacurilor, dar mai înseamnă și progres. Nu se poate imagina economia României, în ultimele sute de ani, fără Galați. Întotdeauna legată de Dunăre – aici s-a făcut comerț aducător de bani buni pentru țară, aici s-au făcut nave care au străbătut și încă străbat mările lumii și s-a făcut oțel de cea mai înalta calitate.
Nu există casă din România care să nu aibă o mică parte măcar de oțel gălățean! Tradiția a mers dintotdeauna mână în mână cu modernitatea – în județul Galați țăranii se ocupă încă de agricultură. E drept, unii dintre ei folosesc tehnologii înalte. Olarii încă mai fac vase pentru trebuințele zilnice ale oamenilor, iar în multe locuri încă se fac, că acum sute de ani, covoare și ii.
Dar tot în Galați există locuri în care secolul XXI este pe deplin stăpân. Navele care se construiesc aici și se exportă în toată lumea sunt cele mai bune exemple că Galați este un pol al tehnologiilor ultraperformante în România. De altfel, Galați este pe locul 4 în România ca forță industrială. Vom călători în această seară, deloc imaginar, prin ceea ce înseamnă Galațiul azi. Cu mândrie și cu admirație și încredere că lucrurile merg ireversibil spre bine! Vorbim, cu drag, despre Galați!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Laurențiu Botin!
