“Plecat-am nouă din Vaslui, Și cu sergentul, zece, și nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece. Voioși ca șoimul cel ușor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, ș-aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume!” Sper că aceste versuri ale lui Vasile Alecsandri mai sunt încă în manualele de literatură, iar nebunia globalismului nu a lovit chiar și esența unei nații.
Îmi este teamă că nu mai este mult și ne vom uita eroii și vom fi chiar obligați să ne batjocorim propria istorie, că vom râde la auzul unui nume precum al lui Peneș Curcanul. Dragii mei, Peneș Curcanul nu este un personaj de ficțiune, nu este zămislit complet din imaginația lui Alecsandri. Peneș Curcanul a fost un erou adevărat al acestei țări, pe care a slujit-o cu credință și sacrificiu.
Se numea, de fapt, Constantin Țurcanu și a fost un copil de țărani din Vaslui. Din toată sărăcia, părinții au reușit sa îl trimită la școală, astfel că era printre primii copii care știau să scrie și să citească din mahalaua în care trăia. La 20 de ani s-a înrolat voluntar în armată și avea să participe activ la luptele din Bulgaria în războiul ruso-turc în urma căruia România avea să își câștige independența.
Peneș Curcanul a devenit legendar în urma așezării drapelului românesc pe una dintre redutele din jurul orașului Plevna, atunci când a și fost rănit. Peneș Curcanul a fost decorat cu Virtutea Militară, dar și cu Steaua României în grad de cavaler de către Regele Carol I.
Eroismul lui Peneș Curcanul nu se oprește la războiul de independență. El a luptat apoi în războaiele balcanice, în războiul pentru reîntregirea neamului dar și în campania din anul 1919, împotriva Ungariei sovietice. S-a stins în 1932 și este înmormântat la Vaslui. Dar este Peneș Curcanul venit de niciunde în eroismul său? Nu!
Vasluiul este locul în care patriotismul, caracterele tari, vitejia și dragostea pentru aproapele tău au o istorie veche. În 1475, la Podul Înalt, în apropierea orașului Vaslui, Ștefan cel Mare a dobândit o victorie uriașă împotriva turcilor. Unii dintre istoricii europeni spun că aceasta este cea mai mare victorie din toate timpurile a unei armate creștine împotriva turcilor. Umilința la care au fost supuși otomanii a fost deplină. După victorie, de la Vaslui, armata lui Ștefan a fugărit oastea lui Suleiman Pașa până la Dunăre. Papa de la Roma l-a numit atunci pe marele Ștefan “principele” creștinătății.
Cronicarii vremurilor spun că întreaga Europă a aflat atunci, după bătălia de la Vaslui, cine este Ștefan cel Mare. Ba chiar unul dintre ei, polonezul Ian Dlugosz a spus că domnitorului Moldovei ar trebui să i se dea stăpânirea lumii, el să fie conducătorul oștii pe care principii europeni ar trimite-o împotriva otomanilor, deoarece, în timp ce ceilalți principi europeni trândăvesc și își petrec timpul în petreceri sau în lupte mărunte între ei, Ștefan cel Mare e singurul care poate să înfrângă o armată ce părea invincibilă.
De ce v-am spus aceste două povești – pilde din istorie? Pentru că sunt legate de Vaslui, de o zonă despre care nu se vorbește întotdeauna cu respectul cuvenit. Vasluiul, dragii mei, nu este mai bun sau mai rău decât altă parte a României. Iar vasluienii sunt oameni de pus pe rană. Sunt buni, sunt harnici și săritori. Iar acum, în zilele noastre, încearcă din greu, dar cu inteligență, să își ridice județul.
Conjunctura contemporană istorică a făcut ca Vasluiul să fie unul dintre polii sărăciei din România. Dar sunt sigură că vasluienii vor reuși să micșoreze, până la dispariție, decalajele față de alte județe. Invitații noștri din această seară ne vor dovedi că acest lucru este perfect posibil, iar viitorul acestui județ este pe măsura istoriei sale glorioase. În această seară vorbim, așadar, Cu drag despre Vaslui!
