Cseke Attila: ”Am semnat contracte de peste 1 miliard de euro prin PNRR”

”Până în prezent, am semnat 437 de contracte, în valoare totală de 5.262.797.951,55 lei, pentru componentele C5 – Valul Renovării, C10 – Fondul Local și C15 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)” – a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

”Componentele gestionate de Ministerul Dezvoltării, cu finanțare din PNRR, sunt de succes, fapt demonstrat de numărul mare de cereri depuse. Vorbim despre un program transparent, bine pregătit, astfel încât beneficiarii au accesat rapid și eficient fondurile și iată că deja, prin contractele semnate, avem contracte semnate în valoare de peste un miliard de euro”, a subliniat ministrul.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost semnate 178 contracte, în valoare totală de 3.295.772.789,12 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local, au fost semnate 140 contracte, în valoare totală de 195.266.333,39 lei, pentru realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.

Pentru construirea de creșe noi și eficiente din punct de vedere energetic, au fost semnate 119 contracte, în valoare totală de 1.771.758.829,04 lei.

Articolul precedentLegea privind serviciile digitale: Normele de referință ale UE pentru platformele online au intrat în vigoare
Articolul următorO universitate din România trece la cursuri online din cauza costurilor la energie – Examenele se vor ţine faţă în faţă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.