Cristiano Bergodi se desparte amiabil de Rapid

Înfrângerea cu Sepsi OSK (0-1) i-a fost fatală lui Cristiano Bergodi. Rapid a înregistrat patru înfrângeri din tot atâtea meciuri în play-off și riscă să rateze obiectivul stabilit la începutul sezonului: participarea în cupele europene.

Conducerea clubului a decis să îi mai dea o șansă lui Bergodi după înfrângerea umilitoare cu CFR Cluj (1-4) din runda a treia, însă eșecul suferit și în fața celor de la Sepsi a umplut paharul, iar acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au decis să schimbe conducerea tehnică a echipei.

În cursul zilei de marți a avut loc o ședință la club în cadrul căreia s-a discutat despre compensațiile financiare solicitate de anternorul italian.

”FC Rapid s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

”În urma acestor rezultate, Rapid a coborât pe poziția a cincea, la un singur punct în fața lui Sepsi OSK, ultima din Play-Off.

”În vârstă de 59 de ani, Cristiano Bergodi a venit la începutul sezonului, stând pe banca Rapidului în 37 de meciuri, ce s-au încheiat cu 16 victorii, 12 egaluri și 9 înfrângeri.

”De asemenea, în Giulești nu vor continua Luigi Ciarlantini, antrenorul secund, și Ionel Colonel, preparatorul fizic, ambii făcând parte din staff-ul lui Bergodi. 

”Le mulțumim celor trei pentru momentele frumoase și le urăm mult succes în continuare! Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonț, alături de Adrian Iencsi și Ciprian Niță”, au precizat giuleștenii pe pagina de Facebook.

Cristiano Bergodi a fost numit la Rapid pe 10 iulie, cu o săptămână înainte de startul campionatului, luându-i locul lui Adrian Mutu, care a plecat la Neftchi Baku.

Bergodi a revenit astfel pentru a treia oară pe banca Rapidului, el mai fiind antrenor între iulie și octombrie 2007 și între aprilie și iunie 2015.

Favorit pentru preluarea Rapidului este Marius Șumudică. Giuleștean cu ștate vechi, Șumi este liber de contract după ce a plecat de la Gaziantep, formație de primă ligă din Turcia, pe care nu a reușit să o scoată din zona retrogradării. 

El și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a antrena clubul alb-vișiniu și se pare că dorința i se va îndeplini în cele din urmă.

Cel mai probabil, însă, el va prelua echipa abia din vară, momentan cuplul Bogdan LobonțAdrian Iencsi asigurând interimatul la ultimele șase meciuri ale sezonului. 

Marius Măldărășanu este un alt tehnician cu șanse reale de a prinde banca Rapidului. El însuși fost jucător în Giulești, unde a câștigat două titluri, s-a remarcat prin munca excelentă făcută la Sibiu cu FC Hermannstadt și ar putea face pasul spre o echipă cu obiective mai îndrăznețe.

Tehnicianul a promis, însă, recent că nu va părăsi clubul sibian, după ce președintele Dani Coman și-a anunțat demisia. În plus, el are un contract până în 2025 și va fi nevoie de acordul conducerii pentru a putea semna cu o altă echipă.

Ioan Ovidiu Sabău (”U” Cluj) sau un alt antrenor străin sunt alte opțiuni pe care conducerea alb-vișiniilor le pot avea în vedere, însă probabilitățile în acest caz sunt destul de scăzute. 

Articolul precedentStaţiunea Mamaia își schimbă identitatea. Transformări majore pe litoralul românesc
Articolul următorCaravana medicală: Peste 20.000 de români au beneficiat de servicii medicale gratuite, la standarde europene!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.