Cristian-Gabriel Pascu – eliberat din funcţia de vicepreşedinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc

Cristian-Gabriel Pascu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Marţi, USR, prin vocea deputatei Diana Stoica, i-a cerut premierului să revoce numirea făcută la şefia Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) şi să permită adoptarea, de urgenţă, a legilor anti-păcănele.

„Îi cerem de urgenţă domnului Marcel Ciolacu să revoce această numire şi să pună în fruntea acestei instituţii pe cineva care înţelege cu ce se mănâncă această industrie, o mână de fier care să vină să facă ordine, să controleze şi să sancţioneze aceşti operatori. Şi, de asemenea, să votăm de urgenţă legile anti-păcănele”, a afirmat Diana Stoica, la Parlament.

Ea a criticat faptul că la şefia ONJN a fost numit un „hairstylist”, o persoană care nu are nicio pregătire în domeniu.

Luni, premierul Marcel Ciolacu a decis numirea lui Cristian-Gabriel Pascu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Oficiul Naţional pentru Jocuri de noroc, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. În acelaşi timp, Mihail-Silviu Pocora a fost eliberat din această funcţie.

AGERPRES

Articolul precedentProiect PNL depus la Parlament: Rovinieta să poată fi achitată şi în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale, nu doar înainte
Articolul următorUniversitatea Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.