Cristian Popescu Piedone: „La Colectiv, Raed Arafat a refuzat intervenția ambulanțelor particulare. Mi-a spus că-i strică imaginea”

Primarul Sectorului 5 lansează acuze grave la adresa șefului ISU, Raed Arafat, despre care spune că a refuzat ca ambulanțe particulare să care răniții de la Colectiv, pe motiv că ar fi dăunat imaginii SMURD.

„Am fost printre primii implicați la incendiul de la Colectiv, iar după primele 13 minute de la alarmă am ajuns la fața locului. Eu mi-am dat demisia de la Primăria Sectorului 4 în semn de respect pentru victime. Justiția a făcut dreptate, până la urmă. Dar atunci eram un țap ispășitor, ce trebuie prezentat drept trofeu opiniei publice. Eram de față, le-am spus și judecătorilor la proces, că Arafat a întors acele salvări din drum. Sediul celor de la BGS era aproape de Colectiv, ei au venit primii, iar apoi cei de la Crucea Alb Galbenă.

Însă Arafat a declarat, de față cu noi, că nu vrea salvări particulare pentru că-i strică imaginea. Noi căram răniții cu mașinile oamenilor de pe stradă, iar Arafat a spus că nu vrea salvări de la BGS și Crucea Alb Galbenă pentru că strică imaginea SMURD și IGSU. Sunt cel care pot spune, cu mâna pe inimă, că am fost primul care a numărat arșii și i-am spus lui Arafat că sunt 45 de morți, acoperiți cu folie puși pe niște europaleți.

„I-am spus că sunt 45 de morți, dar a spus dă declarăm că sunt doar 7!”

Iar el mi-a spus că să declarăm că au murit doar 7, ca să nu speriem lumea. Indiferent cine îl protejează, eu nu mai am nimic de pierdut, nu a trăit nimeni păcatele mele, dar vreau să răspund pentru ele, nu pentru urșii din pădure. Eu i-am cerut demisia, și vom face un miting în fața MAI ca să îl dea afară. Nu poți să fii veșnic la stat atunci când s-au întâmplat aceste nenorociri. Dacă eram azi premier, Arafat era istorie. Avem oameni de excepție, deci e momentul să predea scaunul generației viitoare. Eu predau ștafeta după 2024, așa să facă și faraonul Arafat. El primește comenzi, dar e clar că nu de la statul român.

Citește și Slalom printre tragedii – Cum a reușit Raed Arafat să-și păstreze funcția

Arafat era pe valul imaginii, iar lumea era fascinată doar de o imagine. Atunci când trebuia să spun adevărul despre Colectiv, am fost incriminat. Foștii lui subalterni mi-au spus „așa m-a pus șeful să scriu””, a declarat Cristian Popescu Piedone în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.

Articolul precedentCod galben de fenomene severe imediate: zonele afectate de ceață, chiciură și polei. INFOTRAFIC: cum se circulă în țară
Articolul următorCum previi gripa și alte viroze respiratorii pe care copiii le pot lua la reluarea cursurilor școlare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.