Crin Antonescu a rupt tăcerea, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel. Mai revine în politică? Ce suspiciuni a avut în legătură cu Victor Ponta?

Fostul lider PNL Crin Antonescu a rupt tăcerea, după ani de zile în care a stat departe de luminile scenei politice, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel. Omul despre a cărui retragere surprinzătoare de la șefia PNL se spune că a schimbat cursul politicii autohtone din ultimul deceniu a răspunsul tuturor întrebărilor Ancăi Alexandrescu. 

Întrebat de Anca Alexandrescu dacă revine în politică, fostul președinte al PNL a oferit un răspuns tranșant.

„Răspunsul este NU. Să fiu sincer, nu înțeleg de ce, după aproape 10 ani de când am decis, în deplină libertate și cu argumente, să mă retrag din politică și am spus că nu revin, acest lucru nu este acceptat? Ideea asta că cineva nu poate să plece din politică fără să fie dat afară, arestat sau mai știu eu ce nu mi se pare sănătoasă,” a declarat Crin Antonescu.

Fostul politician a dezmințit și zvonurile privind retragerea sa, percepură din afară ca intempestivă.

„Nu au fost doar zvonuri, ci există chiar și jurnaliști care afirmă asta, fără niciun fel de temei, le-am cerut, probe detalii, să arate ce presiuni, șantaj sau altceva s-ar fi făcut asupra mea. Pe de altă parte, datele nu sunt chiar așa cum le prezintă ei, că aș fi fost ca și președinte al țării, că eram pe culmi și dintr-o dată am dispărut,” a afirmat fostul lider PNL Crin Antonescu, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel.

CITEȘTE ȘI Crin Antonescu a dat cărțile pe față. Cum a ajuns Kovesi șefa DNA, împinsă de Ponta și Băsescu? De ce crede că Ponta a trădat?

PONTA AVEA SPRIJINUL UNEI PĂRȚI SEMNIFICATIVE A CELOR DIN SERVICII 

Crin Antonescu a explicat și cum s-a ajuns la demisia lui din fruntea PNL, după eșecul partidului la europarlamentarele din primăvara anului 2014.

„Din președinția PNL am demisionat așa cum anunțasem pentru că un scor, pe care-l estimasem cu partidul, nu a fost atins, nici măcar bine aproximat. Logica mea simplă, la vreme respectivă, a fost că în cursa pentru președinția țării urma să-l am contacandidat pe Victor Ponta, care venea cu niște resurse uriașe, văzute și nevăzute – guvernarea, susținerea mediatică pe care o avea, iar printre cele nevăzute vorbesc de sprijinul cât se poate de puternic a unei părți semnificative a celor din servicii, vorbesc de George Maior, de alții, nu știu de Florian Coldea. Pe de altă parte, PNL a fost decimat de o serie de decizii din Justiție care s-au dovedit incorecte, de la Motreanu și Mihalache până la Iohannis, în urma cărora unii au fost scoși din circuit.

În aceste condiții, dacă PNL nu făcea 20%, șansele erau minime să impunem un președinte al țării. Așa că am demisionat. Am spus că dacă partidul nu are pe altcineva, o să accept, nu pot să-i las. Conducerea PNL a avut de ales între mine și Iohannis și l-au ales pe el.”

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCresc alocațiile copiilor de la 1 ianuarie. Care sunt noile valori, în funcție de vârstă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.