Marius Budăi afirmă că nu va ”permite” ca vârsta de pensionare în sistemul public de pensii să crească. Ministrul Muncii a arătat că legislaţia în vigoare prevede că, până în 2030, vârsta de pensionare a femeilor din categorii profesionale care nu beneficiază de legi speciale va creşte la 63 de ani.
El a precizat că, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta de pensionare în cazul femeilor este prevăzută să crească, până în anul 2030, la 63 de ani, iar la bărbaţi s-a atins pragul de 65 de ani pentru pensionare, relatează News.ro. Pe de altă parte, ministrul a explicat, răspunzând unor întrebări, că printre propunerile formulate de Banca Mondială, consultată de Guvernul României pe problema reformei pensiilor, nu figurează şi aceea de creştere a vârstei de pensionare a celor încadraţi în categoriile profesionale care beneficiază de indemnizaţii şi pensii acordate în baza unor legi speciale, aşa-numiţii pensionari speciali.