Fostul șef SRI Florian Coldea a pus bazele Grupului de la Monaco în timpul mandatului fostului premier Adrian Năstase. Sunt dezvăluirile făcute de Cozmin Gușă în exclusivitate la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel.
Consultantul politic dezvăluie cu nume grele caracatița aflată la putere și legăturile cu oameni-cheie care au fost în serviciile secrete.
Cele mai dăunătoare grupări au fost cele din care au făcut parte Monica MAcovei și Laura Codruța Kovesi, care au tras sforile în justiție la ordinul lui Soros, spune Gușă.
„Statul român este capturat de către această grupare care s-a organizat mai bine în 2002. Atunci s-a organizat un stat paralel în beneficiul lui Adrian Năstase, care a negociat privatizările din România din guvernarea lui Adrian Năstase, dar care apoi s-a perfecționat și, întrând pe mâna lui George Soros, în mandatul lui Băsescu a avut ca exponenți principali pe Florian Coldea, ulterior pe Monica Macovei, în planul justiției, și abia după pe Laura Codruța Kovesi.
Există un alt personaj care, pe filiera dispariției lui Codruț Marta, fiind cetățean israelian, a dispărut în Israel și este în Israel, Elan Schwartzenberg se numește.
Cei care coordonează România l-au găsit pe repetentul de Coldea să îl pună la vârf, iar drama României este că toate instituțiile statului nu sunt în stare să îi aresteze pe ăștia”, a spus Gușă.