Cozmin Gușă, critici extrem de dure: PSD, comunicare stalinista. Face scut în jurul lui Grindeanu, liderul de facto al partidului. Ciolacu aplica dubla măsură

Analistul politic Cozmin Gușă consideră că PSD a avut un comportament stalinist prin anunțul în care a transmis că nu-și va mai trimite reprezentanții în studiourile Realitatea Plus, pe motiv că l-ar fi criticat pe nedrept si ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Gușă i-a acuzat pe social-democrați și în special pe Marcel Ciolacu de dublă măsură, invocând modul în care PSD s-a distanțat de Gabriela Firea, când această a fost implicată în scandalul azilelor.

„Îmi pară rău că trebuie să spun, dar este un comunicat STALINIST. Telespectatorii știu să distingă când este vorba de o situație în care cineva este executat fără a-i da posibilitatea să se exprime și alta este exprimarea unei revolte pe baza unor fapte concrete. Noi suntem in cea de-a doua situație.

Ce s-a întâmplat azi este că partidul de guvernământ din România, prin această poziționare, a realizat un atac mare la libertatea de exprimare.

Anca Alexandrescu, despre decizia PSD în privința Realitatea PLUS: „Este o dovadă foarte clară ca domnul Grindeanu este stăpânul lui Marcel

Eu l-am lăudat în urmă cu 2 săptămâni pe Ciolacu, afirmând că are o evoluție bună, care-l poate duce în turul 2 la prezidențiale. Timp ce 5 ani, el s-a impus prin calm și de o poziție deschisă în fața criticilor, le acceptă, vine și răspunde, nu-i sare țandăra, iar acum vine acest comunicat.

Cum să vorbești așa despre cea mai veche televiziune de știri din România, că l-ar linșa public pe cel criticat în piață de către toți manifestanții și să anunți că toți reprezentanții tăi nu mai participă la emisiuni, pentru că Realitatea Plus l-a criticat pe Sorin Grindeanu.”

Grindeanu și-a luat PSD pe persoană fizică. Șeful lui Ciolacu le-a interzis tuturor pesediștilor să mai calce pe la Realitatea PLUS

GUȘĂ: Este vorba de dublă măsură, ce a făcut PSD pentru Gabriela Firea și ce face pentru Sorin Grindeanu

Pe de altă parte, analistul politic a adus în discuție un caz oarecum similar, în care Gabriela Firea a fost supusă unor atacuri fără precedent în presă, după scandalul azilelor, iar social-democrații n-au reacționat așa de prompt precum o fac în prezent, pentru Sorin Grindeanu.

„Eu sunt omul care în perioada în care a izbucnit scandalul am fost cel mai radical împotriva lipsei de grijă și din partea Gabrielei Firea și din partea lui Florentin Pandele. Așadar, nu pot fi suspectat că le-aș ține partea, dar pot să spun că este vorba de dublă măsură.

Criticile la adresa Gabrielei Firea în perioada aceea erau mult mai dure decât cele care i se aduc acum lui Sorin Grindeanu, dar Marcel Ciolacu, pentru că aici trebuie să revenim la el, nu a dat drumul unor comunicate staliniste, ci dimpotrivă, a lăsat lucrurile să meargă de la sine. Gabriela Firea s-a descurcat cum a știut ea, chiar s-a redresat în ultima vreme.”

GUȘĂ: Grindeanu a făcut aberații în serie, iar Ciolacu îl apără

„Dar dubla măsură ne arată că se întâmplă ceva foarte grav în PSD. Este evident că în situația acestor proteste, Grindeanu a rămas în urmă, pentru că a fost arogant, n-a vrut să discute cu oamenii, pentru că nu le-a dat soluții, deci a făcut aberații în serie. Deci, prietenul lui Ciolacu a rămas in urmă, n-a făcut față, in timp ce Marcel Ciolacu s-a dus bine pe declarații, a negociat, iar ăsta micu” (Grideanu – N.R.) a rămas în urmă. Dar nu poți să-l scoți din oprobriul public pe Grindeanu înjurând o televiziune, pentru că ăsta este tonul comunicatului, pentru că nu-l vorbește de bine”, a comentat Cozmin Gușă, la Realitatea Plus.

Articolul precedentCaravana medicală „România Suverană” vindecă țara: a ajuns în localitatea Baia de Arieș din județul Alba
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.