Cozi INFERNALE, de peste 20 de kilometri, la Vama Siret

Sunt cozi uriașe de peste 20 de kilometri la Vama Siret. Sute de tiruri stau în coloană, iar unii șoferi au rămas fără provizii de apă și mâncare după ce aceștia au așteptat chiar și 2-3 zile. 

Problemele au început încă de luni dimineața, coada de vehicule întinzându-se din localitatea suceveană Bălcăuți și până la Siret. Polițiștii au ieșit și ei în trafic, încercând să fluidizeze traficul și redirecționându-i pe șoferi cu autoturisme care voiau să ajungă la Siret pe o altă rută, respectiv pe un drum județean. 

Nervi întinși la maximum și multe ore de așteptare – vorbim despre șoferi care așteptau și de 2-3 zile în Vama Siret și care au stat în tot acest timp blocați în trafic. Și mai grav este că unii dintre ei au rămăs fără lucruri de bază, cum ar fi apa sau pâinea. În plus de asta, oamenii s-au plâns și de lipsa grupurilor sanitare. Cei cu mărfuri perisabile erau cei mai disperați, deși autoritățile spun că s-au creat culoare verzi de trecere pentru transporturi umanitare sau de mărfuri perisabile.

Polițiștii de frontieră spun că nu au nici o vină pentru coada de imensă și orele de așteptare pe care sunt nevoiți să le petreacă transportatorii. Potrivit acestora, traficul este foarte imtens în condițiile în care Ucraina și-a închis granițele cu Belarus și Rusia, porturile sunt închise iar mărfurile intră în țară doar prin treceriile de frontieră terestre, precum cea de la Siret.

Articolul precedentPromisiunea făcută de Zelenski ucrainenilor din teritoriile ocupate: „Aşa se va termina acest război”
Articolul următorCea mai importantă femeie din zodiac – are lumea la picioare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.