COVID-19. Restricții noi, anunțate astăzi, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 16 septembrie 2021,  Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Principalele modificări propuse vizează:
a)    Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
–    Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
–    Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
–     Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
–    Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană; 
–    Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
–    Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
–    Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
–    Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
–    Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
–    Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
–    Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
–    Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

b)    Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

–    Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
–    Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Articolul precedentTestarea obligatorie a profesorilor pe banii lor: Sindicatele amenință că dau Guvernul în judecată
Articolul următorBilanț coronavirus 16 septembrie: 4.441 de cazuri noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.