COVID-19. Cel mai mare număr de decese, de la începutul pandemiei! Învins de virus a fost și un bebeluș care avea și alte afecțiuni

În intervalul 05.10.2021 (10:00) – 06.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 331 de decese (177 bărbați și 154 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Decesul raportat la grupa de vârstă 0-9 ani este al unui pacient de sex masculin din județul Suceava, cu vârsta sub un an, care prezenta comorbidități.
Decesele de la categoria de vârstă 10-19 ani sunt ale unui pacient de sex masculin din județul Ialomița, în vârstă de 18 ani, nevaccinat, care prezenta comorbidități, respectiv un pacient de sex masculin din județul Harghita, în vârstă de 19 ani, nevaccinat, care prezenta comorbidități. 

Cele 3 decese înregistrate la grupa de vârstă 20-29:
Un pacient de sex masculin, în vârstă de 20 de ani, din Caraș-Severin, nevaccinat, care prezenta comorbidități.
Un pacient de sex masculin, în vârstă de 24 de ani, din județul Vâlcea, nevaccinat, care nu prezenta comorbidități.
Un pacient de sex masculin, în vârstă de 23 de ani, din județul Bihor, nevaccinat, care nu prezenta comorbidități.

Dintre cele 331 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 32 la categoria de vârstă 50-59 ani, 76 la categoria de vârstă 60-69 ani, 110 la categoria de vârstă 70-79 ani și 91 la categoria de vârstă peste 80 ani.

202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 15 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sunt raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, produse în luna septembrie, ale unor pacienți din Municipiul București. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 328 de decese.

Din totalul de 331 de pacienți decedați, 303 erau nevaccinați și 28 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 90 de ani și prezentau comorbidități.

Articolul precedentBilanț coronavirus 6 octombrie: 14.744 cazuri noi și 331 de decese
Articolul următorUn bărbat a fost reținut de poliție după ce a agresat două femei. De cine a mai fost ajutat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.