Coronavirus. Octavian Jurma: „Vom avea peste 10.000 de cazuri de coronavirus marți, 26 iulie”. Previziuni pentru valul 6

Medicul Octavian Jurma afirmă, joi seară, într-o postare pe contul său de Facebook, că având în vedere ultimele raportări zilnice ale noilor cazuri de coronavirus se poate estima că pragul de 10.000 de cazuri pe zi va fi depăşit marti, 26 iulie 2022.

 

”Al treilea raport zilnic oferă deja un pattern familiar raportărilor din România, cu vârful săptămânal marţi şi valori în jurul mediei săptămânale până duminică. Acest lucru ne permite să estimăm destul de precis ziua în care vor fi atinse oficial anumite valori (…) Pragul de 10.000 de cazuri pe zi va fi depăşit marţi, 26 iulie 2022”, afirmă Jurma.

Potrivit medicului, este destul de sigur că pragul de 10.000 de cazuri va fi atins, după care nu este însă clar ce urmează.

 

”Avem două scenarii posibile: un platou înalt în luna august aşa cum s-a întâmplat în 2020 după suspendarea legii carantinei; o faza descendenţa de scurtă durata.

În ambele scenarii reluarea creşterii pe fondul lipsei complete de măsuri de prevenţie în şcolii este foarte probabilă, alimentată şi de importului noilor variante la revenirea din vacanţele din străinătate”, a mai scris medicul.

 

Potrivit lui Octavian Jurma, analizând ultimele date, impresia iniţială este că severitatea BA5 în România este uşor mai ridicată decât a Omicron-BA1, dar mai scăzută decât Delta ceea ce înseamnă că impactul va depinde mai degrabă de durata valului 6 decât de virulenţa BA5: ”Acest profil era aşteptat şi în urmă studiilor teoretice şi de laborator ale BA5. Ce mă îngrijorează este creştere cu 106% a deceselor săptămâna trecută, precum şi faptul că deja media deceselor din această săptămâna este cu 25% mai mare decât cea de săptămâna trecută. Creşteri săptămânale cu 100% a deceselor am avut doar în valul 4-Delta. Maximul din valul 5-Omicron a fost de 50.6%. Dacă ajustăm creşterea deceselor la creşterea numărului de cazuri, varianta Omicron-BA5 pare să fie cam la 50% din virulentă Delta”.

Acesta crede că ar trebui să sperăm la ce este mai bine, dar să ne pregătim, totodată, pentru ce este mai rău: ”În felul acest valul 6 nu ne va lua din nou prin surprindere”.

Începând din 12 iulie, Ministerul Sănătăţii a reluat raportarea zilnică a îmbolnăvirilor de coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.993 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 216 mai multe față de ziua anterioară. 802 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 144 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Articolul precedentVirgil Popescu confirmă: „Va fi o iarnă complicată”. Vor avea românii acces la încălzire? – răspunsul ministrului
Articolul următorSECETĂ în România! Ministrul Agriculturii: „Sunt 4 instrumente de sprijin pentru fermieri”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.