Soluția pentru a reduce decalajele între cetățenii europeni este introducerea salariului minim european, raportat la nivelul de dezvoltare al economiei naționale. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, primul pas pe care locuitorii județului Alba îl pot face este semnarea petiției inițiate în acest sens.
În România, în prezent salariul minim brut este de 466 euro (281 euro net / lună), respectiv 491 euro (295 euro net / lună) pentru angajații cu studii superioare.
România trebuie să susțină introducerea unui salariu minim european raportat la nivelul de dezvoltare al economiei naționale, pentru a permite antreprenorilor locali să își adapteze activitatea.
”Creșterea salariului minim din România trebuie să continue, astfel încât cei care muncesc să aibă cu adevărat condiții bune de trai. Am nestrămutată convingere că, fiecare țară din Uniunea Europeană, în funcție de economia națională, poate stabili un salariu minim european, iar astfel vor fi reduse decalajele între statele membre. De asemenea, sunt convins că decidenții de la nivel național și european vor identifica soluții pentru îndeplinirea acestui deziderat, inclusiv prin susținerea mediului privat și eficientizarea sistemului public. Astfel, în ceea ce mă privește, nu doar că semnez petiția, ci și strâng semnături, alături de colegii mei din PES activists Alba.
Petiția va fi depusă la Parlamentul European în conformitate cu articolul 227 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
În Carta Socială Europeană se propune ca salariul minim național brut să fie cel puțin 60% din salariul mediu național brut. Dialogul social poate permite creșterea salariului minim peste acest prag, iar statele membre trebuie invitate să continue acest proces în vederea îmbunătățirii standardelor salariale și de muncă. La un salariu mediu de 5.429 lei brut (3.176 lei net) în România, în anul 2020, 60% ar însemna 3.257 lei brut / 681 euro (1.916 lei net, respectiv 400 euro).
Aceasta este una dintre campaniile susținute de PES activists România. PES activists este o rețea europeană a Partidului Socialiștilor Europeni, ce reunește membrii și simpatizanții partidelor socialiste, social-democrate și laburiste europene.