Copiii cu nevoi speciale au șanse mari de recuperare cu ajutorul terapiei prin gătit

Terapia prin gătit poate face minuni pentru copiii cu nevoie educaționale speciale, diagnosticați cu autism, retard mental ori sindrom Down, care pot deveni astfel mai comunicativi, pot avea mai multă încredere în ei și își pot îmbogăți deprinderile cognitive, fizice și motorii.

În lipsa unor pregătiri practice și a unei supravegheri specializate, aceștia sunt expuși riscului excluderii de pe piața muncii. Cursurile și ateliere de terapie ocupațională, așa cum sunt de exemplu cursurile de gătit, îi ajută să deprindă capacități profesionale și de socializare necesare în obținerea unui loc de muncă. Mai mulți copii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, de la Școala Specială nr. 9 din București, au participat la un astfel de curs în fostul laborator de informatică din școală, transformat într-o bucătărie nou-nouță, complet utilată, datorită a două asociații non-profit, ENVIRON și Magic Wings.

În ultimii ani, peste 558.000 de persoane din România se luptă cu autismul – copiii diagnosticați și familiile acestora. Costul mediu lunar al terapiilor pentru un sigur copil pornește de la 2.000 de lei și poate depăși 6.000 de lei. În ceea ce privește cazurile de copii cu sindrom Down, în România sunt înregistrate 2.611 astfel de cazuri. Din cauza dificultății integrării lor în sistem, doar 41% dintre acești copii merg la școală, iar implicarea lor în activități precum atelierele de gătit îi ajută să dobândească abilități emoționale și locomotorii care să le ofere autonomie și să le dea încredere în ei.

La primul curs de gătit organizat la Școala Specială nr. 9 din București, copiii au învățat cum să pregătească o tartă de lime de la Prăjiturela, așa cum este cunoscută în mediul online Mihaela Sava. Ei au amestecat singuri ingredientele și, urmând cu atenție fiecare indicație, pas cu pas, s-au bucurat ca, la final, să savureze câte o felie de tartă delicioasă.

„A fost cel mai tare lucru pe care l-am trăit eu”, a spus entuziasmat unul dintre copii.

Un altul, Alex, care are 12 ani, diagnosticat cu o ușoară întârziere mintală, a fost adoptat de curând, ceea ce îl face să aibă un zâmbet mare pe chip în ultima vreme, spun doamnele de la școală. Pentru Alex, cursul de gătit s-a potrivit de minune, pentru că aceasta este pasiunea lui. Spune că este foarte interesat de bucătăria internațională, mai precis cea argentiniană, din două motive: pentru că idolul lui este Lionel Messi și totodată îi place o anumită supă argentiniană, pe care speră să învețe să o gătească. Deocamdată,  urmărește pe YouTube bucătari din Argentina, este expert în a pregăti burger și cartofi prăjiți cu ou și a învățat să facă tartă cu lime.

Unul dintre cei care s-au descurcat cel mai bine la cursul de gătit este Gabriel, un băiat diagnosticat cu tulburări din spectrul autist, perturbarea activității și atenției și probleme de comunicare. Lui Gabriel îi place să asculte muzică și să cânte (artistul lui preferat este Smiley), iar de acum va cocheta și cu gătitul. Visul lui Gabriel este ca, atunci când va fi mare, să se facă șofer pe mașina de gunoi „pentru că oamenii aruncă ambalaje pe străzi și fac multă mizerie”.

„Beneficiile terapiei prin gătit încep de la nivelul de bază și aici mă refer la continuarea recuperării psihomotorii, prin manipularea ustensilelor, a veselei, prin învățarea folosirii aparaturii electrocasnice, apoi continuă cu recuperarea tulburărilor senzoriale prin descoperire și explorarea alimentelor. În plus, copiii învață să se descurce singuri și, ulterior, să-și ajute și familia. Colaborează, lucrează împreună și au satisfacția produsului finit. Și își dezvoltă stima de sine pentru că realizează ceva singuri,” a declarat Alina Hiriț, profesor la Școala Specială nr. 9.

,,Inaugurarea acestui spațiu dedicat copiilor închide perfect Campania Metamorfoza, un proiect despre transformare și reinventare și nu neapărat despre reciclare, în mod clasic. Am pornit această campanie cu ajutorul partenerilor noștri de la brandul de bijuterii Obsidian, transformând tastele vechi de calculator în bijuterii. Îl încheiem transformând laboratorul de informatică într-o bucătărie. Noi promovăm sustenabilitatea în toate formele ei și ne bucurăm atunci când reușim să îmbinăm perfect componenta de mediu cu cea socială. Simbolistic, bucătăria este atât spațiul în care regăsim principalele aparate electrice, indispensabile oricărei locuințe, dar este și spațiul care aduce oamenii împreună și unde se creează amintiri și legături. Suntem încântați că am reușit să creăm acest spațiu util, care să aducă o stare de bine copiilor,” a declarat Roxana Puia, marketing director la Asociația ENVIRON.

 

„Copiii sunt cei mai vulnerabili, iar atunci când situația o cere, este bine, pe cât putem, să le oferim sprijinul. Să văd și să simt veselia și toată energia frumoasă de acest curs de gătit mi-a umplut sufletul de mulțumire. Copiii merită totul, iar cei cu nevoi speciale trebuie să fie integrați și să aibă parte de o viață cât mai frumoasă”, a declarat Ana Maria Bucura, președinta Asociației Magic Wings.

La Școala Specială Nr. 9 din București sunt înscriși 123 de copii cu nevoi educaționale speciale, cu un grad de afecțiuni care variază de la ușor, la moderat, sever sau profund, iar în această sferă intră tulburări din spectrul autist, sindromul Down, afectări psihomotorii, ADHD, ADD etc.

Articolul precedentPasagerii unei companii aeriene vor fi cântăriți înainte de urcarea în avion. Cum justifică măsura reprezentanții liniei
Articolul următorCum scapi de plata suplimentară la Netflix. Iată cum să alegi locuința

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.