Controale ale polițiștilor la o firmă de dezmembrări auto

La data de 29 martie 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Alba, au efectuat un control la o societate comercială din Câmpeni, specializată în dezmembrarea autovehiculelor scoase din uz.  

 

În urma controlului, polițiștii au constatat că mai multe autovehicule netratate erau depozitate atât pe platforma societății cât și direct pe sol, existând scurgeri de produse petroliere, pe suprafețele nebetonate.

 

Administratorului societății controlate i-a fost întocmit dosar penal pentru „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 66 din OUG 92/2021 și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută și pedepsită  de art. 98 din O.U.G. 195/2005. 

 

Totodată polițiștii au indisponibilizat 10 tone de deșeuri nepericuloase (materiale feroase, ulei de motor, lichid de frână și antigel) și 1.300 de litri de deșeuri periculoase (produse petroliere).

 

Controalele vor continua.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentTânăr violent liniștit de polițiști în arest! Și-a bătut mama și iubita
Articolul următorDosar penal pentru o femeie din Aiud! Din cauza neglijenței acesteia au ars 47 de hectare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.