Polițiștii au intervenit seara trecută pentru aplanarea unui conflict ce a avut loc între mai multe persoane din localitatea Silivaș.
La data de 27 august 2019, în jurul orei 22.00, în urma unui apel prin 112, prin care era semnalat faptul că, în localitatea Silivaș din comuna Hopârta, mai multe persoane se agresează reciproc, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, sprijiniți de polițiști din Ocna Mureș și de polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intervenit pentru aplanarea conflictului și restabilirea liniștii publice.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, în timp ce se aflau în apropierea unui local public, între 5 persoane din Silivaș, pe de o parte și 4 persoane, din aceeași localitate, pe de altă parte, s-a produs un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool și al unei posibile datorii nerestituită la timp.
În timpul conflictului, cei implicați s-au lovit cu pumnii și picioarele, s-au amenințat și au tulburat liniștea publică.
În urma agresiunii, un minor, în vârstă de 16 ani a fost transportat la spital, cu leziuni ușoare în zona feței, fără a rămâne internat.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
Comments are closed.