Un bărbat care a încercat să dea mită unei angajate de la Casa de Pensii din Alba Iulia a fost prins în flagrant. Acesta a fost condamnat în regim de urgență la închisoare cu suspendare.
Ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, la data de 23.09.2019, Tribunalul Alba a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de către procurorul de caz cu un bărbat inculpat, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Totodată persoanei condamnate i-a fost interzisă părăsirea teritoriului României pe durata termenului de supraveghere și a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În fapt, la data de 13.08.2019, ofițerii S.J.A. Alba, în colaborare cu ofițeri ai I.P.J. Alba – S.I.C.E., în baza ordonanțelor de delegare ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au realizat prinderea în flagrant a inculpatului care a oferit unei angajate a Casei Județene de Pensii Alba suma de 100 lei, între documentele depuse pentru acordarea unor bilete de tratament.
Ofițerii S.J.A. Alba au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză, în baza căruia instanța de judecată a stabilit vinovăția inculpatului.
Comments are closed.