Concediile medicale pentru Covid-19 vor fi acordate și de medicii de familie

Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate conform căruia concediile medicale pentru Covid-19 vor putea fi acordate și de medicii de familie a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Concediul medical este plătit 100%.

Ordinul prevede că medicii de familie pot acorda concediul medical doar pentru perioada dintre momentul confirmării infecției cu virusul și momentul internării în spital, dacă internarea întârzie câteva zile de la testarea pozitivă. De asemenea, medicii de familie mai pot acorda concediu medical dacă persoana care s-a infectat mai are nevoie de o perioadă de izolare la domiciliu după externare. În acest caz, este necesară scrisoarea medicală de la medicul din spital. Acesta eliberează și concediul medical pentru perioada spitalizării. 

Modificările au fost necesare în contextul în care, până acum, legislația privind concediile medicale pentru Covid-19 nu reglementa situația pacienților pozitivi, izolați la domiciliu înainte de internarea în spital, și cine ar fi trebuit să le acorde concediul pentru perioada respectivă, potrivit realitatea.net

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentLudovic Orban: Profesorii trebuie să învețe să predea online. Dreptul copiilor la educaţie este fundamental
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 74. Poliția în acțiune! Atenție, se filmează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.