Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar, sancţionată cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar. Astfel, consumatorii au certitudinea că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C.

Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

Porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise a fi comercializate!

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a: 

– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

– asoma porcul înaintea sacrificării, a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.

Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea costelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).

Costul unui examen trichineloscopic este între 24,99 de lei, TVA inclus și 92,82 de lei, TVA inclus (digestie artificială) și 49,98 de lei, TVA inclus pentru probele provenite de la porcii mistreți.

La nivelul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene şi Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale Teritoriale (CSVSAO) vor fi afişate informaţii utile consumatorilor, dar şi locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp.  în carnea de porc.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:

– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Având în vedere intensificarea comerțului on-line în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreuna cu produse nealimentare, recomandăm consumatorilor să urmarească cu atenție sporită, atunci când cumpară produse alimentare prin comerțul on-line, cerințele privind comanda, livrarea și transportul, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare ușor alterabile) precum și respectarea condițiilor prescrise de păstrare și consum ale acestora.

Medicii veterinari din cadrul DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei de la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 29.11.2021 – 24.12.2021 şi 27.12.2021 – 30.12.2021, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Orarul medicilor veterinari va fi afişat pe site-ul DSVSA-ului județean și în punctele de lucru, în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Articolul precedentAnunțul care dă frisoane industriei de panificație, se IMPUNE control pentru semințele de MAC
Articolul următorAjutorul de stat în sectorul creşterii animalelor pentru 2021 a fost majorat la 70 de milioane de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.