În contextul vizitei pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc I o va efectua în România, la nivelul conducerilor instituțiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională – MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP – a fost constituit Comandamentul Operativ Național „Vizită Papa Francisc I – 2019”.
Fiecare instituţie, în limitele competențelor stabilite prin lege, va stabili și adapta măsurile de securitate necesare, astfel încât să permită desfăşurarea în condiții normale a activităților cotidiene și fără să impună restricții deosebite.
Sanctitatea Sa va vizita, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, orașele București, Iași, Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc.
Având în vedere importanţa istorică a vizitei şi numărul mare de participanți preconizaţi pentru cele patru evenimente, Comandamentul Operativ Național a organizat ședințe de lucru atât în București, cât și în teritoriu. De asemenea, au avut loc mai multe întâlniri cu autorităţile locale din Iaşi, Alba şi Harghita, dar şi cu reprezentanţii Bisericilor Ortodoxă şi Catolică.