Cod portocaliu emis de ANM – Val de caniculă peste mai multe județe

Un val de căldură lovește o bună parte din România, astăzi. Meteorologii au emis un cod portocaliu.

Un cod portocaliu și unul galben au fost emise de ANM, duminică. Meteorologii avertizează în privința unui val de căldură care urmează să lovească în mai multe județe pe parcursul zilei de mâine. Iată mesajele emise de ANM:

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură în intensificare, caniculă și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 21 august
Zone afectate: județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța, Ilfov și municipiul București

Luni (21 august) în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța, Ilfov și municipiul București valul de căldură și canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 și 21 august
Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

 În intervalul menționat valul de căldură va persista, iar în zonele de câmpie și local în cele de deal și podiș va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor situa între 17 și 24 de grade.

Notă: Valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a țării, pe tot parcursul săptămânii viitoare.

Imagine

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAlegeri 2024. Începe lupta pentru Capitală! Ce alianțe electorale se fac
Articolul următorAcademicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a murit la vârsta de 100 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.