Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite pentru județele Alba, Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița ,Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vâlcea. În Carpații Meridionali la altitudini de peste 1700 m va fi viscol și vânt puternic cu rafale de 80/90 km. Avertismentul este valabil până joi, 18 februarie, ora 14:00.
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge, în general moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Vor fi ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala și în nord-vestul, centrul și nord-estul teritoriului, unde se va depune strat nou de zăpadă. Intensificări ale vântului cu viteze în general de 40…50 km/h vor fi și în sud-vestul țării.