Meteorologii au emis noi atenționări Cod Galben de vânt puternic pentru mai multe zone din țară, valabile până marți. În Moldova vor fi condiții de polei. De asemenea, în majoritatea regiunilor țării va ploua, iar la munte vor fi ninsori.
INFORMARE METEO: de luni, 8 februarie, ora 12.00 până marți, 9 februarie, ora 12.00
Va ploua în cea mai mare parte a țării. În nord-vest și în zona de munte, vor fi cantități de apă de 15-20 l/mp și izolat 30l/mp.
Pe crestele montane înalte va mai ninge, dar la altitudini mai mici de 1800 m ploile vor determina topirea parțială a stratului de zăpadă.
Vântul va prezenta intensificări la munte, unde vor fi rafale de 70-90 km/h, iar local și temporar și în celelalte regiuni, cu viteze în general de 40-60 km/h.
Pe crestele montane și, trecător, în nordul Moldovei, zăpada va fi spulberată.
În prima jumătate a săptămânii vor mai fi intervale cu ploi moderate cantitativ, iar în nord-vestul țării se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp.
COD GALBEN: de luni, 8 februarie, ora 12.00 până marți 9, februarie ora 12.00
Luni, în Carpații Meridionali, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze în general de 80-100 km/h, îndeosebi la peste 1800 metri, spulberând zăpada, iar în sudul Banatului vor fi rafale de 55-70 km/h.
Luni seara și în noaptea de luni spre marți (8/9februarie), vântul se va intensifica în toate zonele montane, cu viteze de 80-90 km/h, precum și în sudul Transilvaniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale în general de 55-65 km/h.
COD GALBEN: de luni, 8 februarie, ora 15.00 până marți, 9 februarie, ora 10.00
În jumătatea de nord a Moldovei, temporar, vor fi precipitații slabe mixte și se va depune polei.
sursă: meteoromania.ro