CNAIR, cadou de 6,4 milioane de euro, din banii noștri, firmei VESTA, chiar în Ajunul Crăciunului. TUNUL financiar care-i va surprinde chiar și pe procurorii DNA

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, mai exact pe 23 decembrie 2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin directorul său general, Mariana Ioniță, atribuia un contract în valoare de 31.660.630 lei (6,4 milioane de euro), fără TVA, asocierii formate din MARAD CONCEPT SRL (unde actionar este și Radu Spirea, de la VESTA) și NET PLUG SRL (firma săgeată a aceluiași Radu Spirea). Oferta  lor, declarată câștigătoare, reprezintă 97,6% din valoarea estimată a achiziției, deși contractul putea fi derulat de o societate de-a CNAIR, respectiv CESTRIN, cu numai 50.000 de euro.

MARAD, firma detinuta de Magdalena Danciu, partenera de business a celebrului Radu Spirea, patronul VESTA INVESTMENT, s-a asociat cu necunoscuta companie NET PLUG, pentru a furniza CNAIR un sistem de management al semnalizarii rutiere verticale, orizontale si al elementelor pasive de siguranta rutiere.

Din datele furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului, NET PLUG – avand ca unic asociat pe Victor Leu – a fost infiintata in 2012, dar incepe sa lucreze efectiv abia din anul 2016, cand in scena intra prolificul Radu Spirea. 

NET PLUG, in calitate de Prestator, incheie un contract cu firma VESTA INVESTMENT, in calitate de beneficiar, pentru implementarea unui sistem ERP (Enterprise Resource Planning), livrat celui din urma in luna iunie 2019… tocmai la timp pentru a se inscrie la licitatia aranjată. Cu doar trei angajați, prin grija lui Radu Spirea, NET PLUG si-a obținut experienta necesara participarii la licitatie, prin încheierea unor procese verbale (nu facturi!!!) cu VESTA INVESTMENT, pentru ca sereleul de buzunar să poată declara o cifră fictivă de afaceri prevăzută în caietul de sarcini.

Reteta, se pare, este una simpla – marca inregistrata Radu Spirea – inventezi un produs, scrii apoi un caiet de sarcini, cu dedicatie, si prietenosul CNAIR ti-l atribuie la o valoare cat mai apropiata de cea estimata (adica spre maxim).

Daca in decembrie 2019, fostul directorul general dadea castigatoare oferta asocierii ELSACO SOLUTIONS  si GREENSOFT, la 18.955.000 lei fara TVA (reprezentand 58,5%), doamna Mariana Ionita a gasit de cuviinta sa revina, cu sprijinul nemijlocit al partenerului traditional al VESTA INVESTMENT – si vorbim aici de CNSC – atribuind la finele anului 2020, in ajunul Craciunului, partenerei lui Radu Spirea un cadou in valoare de 31.660.630, adica 97,6% din valoarea estimata a achizitiei.

Nu a mai contat ca NET PLUG, o firma necunoscuta pe piata serviciilor IT, a avut practic un singur client, pe VESTA, nici ca MARAD inseamna MA(gdalena)RA(du), tot la fel cum pe dna. Mariana Ionita nu a interesat-o ca aceste asa-zise servicii ar fi putut fi foarte bine furnizate prin CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica), adica nici mai mult nici mai putin decat organismul de strategie si de dezvoltare tehnica a CNAIR!

Fostul director juridic al CNAIR: „ATENȚIE, contractul de 30 de milioane putea fi făcut de CESTRIN cu 30-50.000”

Alin Goga a fost Diretorul Juridic al CNAIR și este un bun cunoscător al jocurilor de culise din companie și din piață.

El a reacționat imediat după ce în presă a apărut un articol cu titlul „DNA scormonește printre licitațiile trucate de la CNAIR”, venind cu completări:
„Mișto e faptul că, din câte îmi confirmă surse apropiate licitației, contractul de circa 30 de milioane de lei a fost dat unei firme în spatele căreia ar fi un extrem de influent fost președinte al Consiliului de Administrație al CNAIR/CNADNR, precum și un fost director general CNAIR/CNADNR, la care au „contribuit generos” cei de la CNSC și unii de la Curtea de Apel București!

Ca fapt divers, aplicația menită „să numere”/să inventarieze semnele de circulație din România sau cam așa ceva și pentru care compania de drumuri plătește, ATENȚIE MARE, circa 30 de milioane de lei, poate fi făcută la CESTRIN cam cu 30-50.000 (așa spun gurile rele, dar bune și credibile)!”, scria Alin Goga, pe Facebook. Si, uite asa, Goga ne-a luminat…

Net Plug apartine, indirect, lui Narcis Neaga. Cei aproximativ 330.000€ au fost platiti, in mod real, de catre Vesta, drept tribut fostului director general al CNAIR, nu de alta, dar 5% dintr-un contract de peste 6 milioane de Euro nu reprezinta mare lucru, cu atat mai mult cu cat nici nu ai de facut mai nimic si nici cheltuieli de suportat.  

Astfel, Vesta a reusit din nou sa impuste doi iepuri dintr-un singur foc: 1. si-a achitat „tributul” catre Neaga, si 2, a creat experienta similara pentru ceea ce aveau sa semneze in decembrie 2020, in ajun de Craciun!

Vesta Investment SRL a intrat de foarte mulți ani în grațiile CNAIR – abonată la contracte cu statul

Vesta Investment SRL a mai fost implicată în scandaluri ce vizau primirea unor contracte suspecte. În 2007, spre exemplu, a șocat prin obținerea monopolului asupra truselor medicale auto. Pracic, toți șoferii din România erau obligați să cumpere truse Vesta, deși piața gemea de truse medicale venite din spațiul european, acreditate internațional.

În 2008, cu ocazia organizării Summitului NATO la București, Vesta Investment a încasat suma de 1,9 milioane euro pentru asigurarea balizelor de plastic cu ajutorul cărora s-a creat culoarul unic de transport pe care s-au deplasat mașinile cu șefii de stat din NATO, de la Aeroportul Henri Coanda până în centrul Bucureștiului.

Consiliul Concurenţei a amendat 4 companii pentru trucarea unor licitaţii, printre care și Vesta Investment SRL

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 3.182.184 lei (aprox. 667.000 euro) patru companii pentru trucarea unor licitaţii privind achiziţionarea de indicatoare rutiere şi/sau lucrări de marcaje rutiere. 

Amenzile au fost aplicate astfel: Vesta Investment SRL – 725.267 lei; Helvespid SRL 21.843 lei; Loial Impex SRL – 1.504.279 lei; Girod Semnalizare Rutieră SRL – 930.795 lei. 

Investigaţia Consiliului Concurenţei a vizat atât licitaţii publice, organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau alţi administratori de drumuri (consilii locale, de exemplu), cât şi licitaţii private, organizate de antreprenorii de lucrări de reabilitare/modernizare/construcţie de drumuri publice, care erau obligaţi să asigure şi semnalizarea rutieră, notează presa

Astfel, în cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat existenţa a două înţelegeri anticoncurenţiale, ce au avut ca scop eliminarea concurenţei prin coordonarea comportamentului companiilor în cadrul licitaţiilor publice şi/sau private.

Vesta Investment SRL, Helvespid SRL şi Loial Impex SRL au făcut schimb de informaţii sensibile concurenţial şi şi-au adaptat comportamentul în contextul participării la licitaţii, fie ca ofertanţi individuali, fie ca membri ai unei asocieri, astfel încât să nu se concureze între ele. Eliminarea concurenţei a condus la atribuirea contractelor pentru indicatoare rutiere şi/sau lucrări de marcaje la preţuri mai mari, în perioada 2010-2017.

De asemenea, în perioada 2009 – 2016, firmele Girod Semnalizare Rutieră SRL şi Loial Impex SRL şi-au adjudecat contractele la preţuri mari deoarece şi-au coordonat comportamentul şi au depus oferte astfel încât să nu se concureze la licitaţiile (publice sau private) de comercializare a indicatoarelor rutiere.

În cadrul procedurii de clemenţă, Vesta Investment SRL şi Loial Impex SRL au furnizat o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă la probarea faptei şi, ulterior, au recunoscut fapta anticoncurenţială, beneficiind, prin urmare, de o reducere a amenzii.

De asemenea, Helvespid SRL a recunoscut încălcarea Legii concurenţei, fapt ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia.

În perioada investigată, companiile Helvespid SRL si Girod Semnalizare Rutieră SRL furnizau doar indicatoare rutiere, iar Vesta Investment SRL şi Loial Impex SRL realizau marcaje rutiere, dar furnizau şi indicatoare. 

Articolul precedent180 de cabinete destinate vaccinării cu AstraZeneca amenajate în toată țara, de astăzi
Articolul următorCOD GALBEN de vreme rece în toată țara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.