Ciucă, întrebat dacă PNL îl va susţine pe Ciolacu la prezidenţiale: Este prematur să discutăm. Sper să nu fie nevoie să ne salvăm unul pe celălalt

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a evitat să răspundă dacă partidul pe care-l conduce l-ar susţine pe liderul PSD Marcel Ciolacu pentru funcţia de candidat la preşedinţia României, precizând că este prematur să fie discutat un astfel de suniect . 

”Eu cred că în momentul de faţă este prematur să discutăm despre alegerile prezidenţiale”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la un post TV, întrebat fiind dacă PNL îl va susţine pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru funcţia de preşedinte al ţării, potrivit news.ro.
 
Ciucă a explicat că relaţia sa cu Ciolacu este ”una de respect”, dar că nu ar denumi această relaţie ”una de prietenie”.
 

”Această construcţie politică, în continuare, se bazează pe respect şi sper ca prin deciziile pe care le-am luat şi le vom lua împreună, prin atitudinea fiecăruia dintre noi, să nu fie nevoie să ne salvăm unul pe celălalt pentru că este clar, şi aici nu trebuie să ne ascundem după cireş, cum se spune: este foarte clar că, probabil dacă această coaliţie rezistă doar pe baza relaţiei dintre cei doi lideri, oricare dintre noi ar avea o problemă, atunci coaliţia nu ar mai exista”, a mai afirmat Nicolae Ciucă. 
 
El a adăugat că ”apreciază foarte mult” faptul că PSD a fost de acord cu comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. 
 
Ciucă a evitat, de asemenea, să spună dacă va candida la alegerile prezidenţiale.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCaptură record a DIICOT, într-o singură zi: 10 kilograme de canabis si 4 de drogul „Zombi”
Articolul următorNumărul cazurilor de pneumonie crește alarmant

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.