CIRCULAŢIA PE PODUL SUSPENDAT PESTE DUNĂRE, DEVIERE PENTRU LUCRĂRI DE REASFALTARE

Circulaţia pe Podul suspendat peste Dunăre a fost deviată pentru lucrări de reasfaltare la banda 1 de rulare, generând probleme de denivelare.

Circulaţia pe Podul suspendat peste Dunăre a fost deviată marţi, 6 august, începând cu ora 09:00, pe banda 1 de rulare pentru ambele sensuri, în vederea efectuării lucrărilor de reasfaltare, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.

Podul peste Dunăre a intrat din nou în reparaţii, de data aceasta pe banda 2 de circulaţie, după ce, luna trecută, banda 1 de circulaţie a fost decopertată şi a fost turnat un nou strat de asfalt. Între timp, au apărut probleme şi pe banda 2, unde asfaltul are valuri.

Podul peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a ”vălurit”.

Deşi circulaţia pe pod a fost deschisă pe 6 iulie 2023, lucrarea nu a fost recepţionată de autorităţile române şi, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, nici nu va fi recepţionată, până când constructorul nu va repara toate problemele. Reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că tasarea apărută la rampa de acces pe Podul peste Dunăre nu afectează stabilitatea podului, dar creează deservicii în ceea ce priveşte circulaţia pe pod, din cauza denivelării apărute, şi poate duce la costuri suplimentare în perioada de întreţinere a podului.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentANCHETĂ DE AMPLOARE: SORA FOSTULUI MINISTRU DE INTERNE, CARMEN DAN, IMPLICATĂ ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELĂCIUNE
Articolul următorTRAGEDIE ÎN BRAZILIA: AVION DE PASAGERI PRĂBUȘIT, 61 DE MORȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.