Cine este Valeria Herdea, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită oficial președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în plin scandal privind sumele decontate de CNAS pentru serviciile acordate de medicii de familie și cei de ambulator. 

Decizia de numire a Valeriei Herdea la conducerea CNAS a fost publicată, luni seara, în Monitorul Oficial și a venit în aceeași zi în care medicii de familie și cei de ambulator au anunțat că nu vor mai încheia contracte cu Casa și nu vor mai acorda consultații decontate de la 1 februarie, dacă CNAS nu crește tarifele anunțate pentru acest an pentru serviciile lor.

Cine este Valeria Herdea

Valeria Herdea (60 de ani) este preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România.

Imagine

Este o apropiată a PNL, care a și susținut-o și propus-o pentru conducerea CNAS, iar în anul 2019 a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu ordinul Cavaler al ordinului sanitar.

Valeria Herdea îl înlocuiește la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Andrei Baciu, revocat, în luna decembrie, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte cu rang de secretar de stat al CNAS. Baciu fusese numit în august anul trecut și a demisionat în decembrie, înainte de a fi audiat la DNA în dosarul achiziției de vaccinuri COVID în pandemie. Andrei Baciu a precizat, la acel moment, că este o demisie de onoare și că nu era obligat în niciun fel să facă acest gest.

După demisia lui Baciu și până la instalarea oficială a Valeriei Herdea, conducerea interimară a CNAS a fost asigurată de Cristian Georgică Celea, general SRI în rezervă, fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate în perioada 2003-2005, în timpul guvernului Adrian Năstase, și fost manager al spitalului SRI Agrippa Ionescu.

Președintele Casei de Asigurări de Sănătate este propus de Ministerul Sănătății și numit de Guvern.

Conform înțelegerii din coaliție, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate este numită de PNL, iar cea a Ministerului Sănătății de PSD.

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentPericolul ascuns din cea mai populară pastilă pe care românii o consumă când sunt răciți
Articolul următorPeste 6.500 de ucraineni au intrat luni în ţară; în total – 142.300 de persoane au tranzitat frontiera

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.