Tenismanul rus Daniil Medvedev a câştigat turneul de Masters 1000 de la Toronto.
Sportivul a obţinut al treilea titlu ATP în acest an.
Daniil Medvedev, numărul 2 mondial şi cap de serie 1, s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3, într-o oră şi 25 de minute, contra americanului Reilly Opelka, locul 32 mondial.
Medvedev, 25 de ani, a disputat a patra finală în acest an, după cele câştigate de la Marsilia şi Mallorca şi cea pierdută de la Openul Australiei, contra lui Novak Djokovici.
El a obţinut al 12 titlu al carieri, al patrulea de Masters 1000, după cele de la Cincinnati şi Shangai în 2019 şi Paris în 2020.
Sursa: Libertatea Zilei