Cine este Dughin, omul considerat creierul lui Putin, a cărui fiică a fost ucisă într-un atentat lângă Moscova

Tensiunile cresc si iar misterul ia amploare dupa asasinatul, sau ceea ce pare a fi un asasinat, din apropiere de Moscova. Considerat „Rasputinul lui Putin”, Alexander Dughin a scapat de ceea ce rusii spun ca ar fi un atentat impotriva sa. In masina care a explodat a murit insa fiica ideologului lui Vladimir Putin. 

Aleksandr Dughin, a cărei fiică a murit într-un asasinat cu bombă, se află de mulți ani în mijlocul unor controverse. Considerat „creierul lui Putin” și numit „Rasputinul lui Putin” de presa internațională, geopoliticianul rus îndeamnă de ani buni Moscova să se afirme în mod agresiv pe scena mondială. 

Deși nu deține nicio poziție oficială în Guvern, Aleksandr Dughin este considerat unul dintre cei mai importanți consilieri ai lui Vladimir Putin. S-a născut în 1962, fiind fiul unui înalt membru al spionajului militar sovietic, Aleksandr Dughin este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre învierea unui imperiu rus care să reziste intereselor NATO. Ideologiile sale cu privire la Eurasia și ciocnirea între civilizații au fost folosite de Putin în încercarea de a justifica invazia Ucrainei.

„Mereu am crezut în viitorul măreției Rusiei, pentru că Rusia a fost mereu și a încercat să fie o mare putere. Este visul nostru, nu să conducem lumea, ci să fim recunoscuți ca un centru de decizie. „, spunea Dughin.

În 1990, Aleksandr Dughin a co-fondat Partidul Național Bolșevic împreună cu Eduard Limonov, o altă figură controversată. Cei doi au îmbinat idei și imagini fasciste și comuniste. Steagul partidului înfățișa o seceră și un ciocan negru într-un cerc alb pe un fundal roșu, o imagine în oglindă a unei svastici.

Dughin și adepții săi au fost implicați în mai multe momente cheie ale expansiunii imperiale rusești. A activat în regiunile disputate din Osetie în timpul războiului ruso-georgian în 2008 și a colaborat cu activiști separatiști din Ucraina în 2014.

„Când mă uit la presa occidentală mă întreb cum pot oamenii să mintă în așa fel, mint despre orice se întâmplă în lume.”, mai spunea Dughin.

Despre România, Dughin declara în urmă cu câțiva ani că țara noastră se află la periferia Uniunii Europene și este un oaspete nepoftit. Mai mult de atât, el susținea că România și Rusia au multe în comun și că vor avea parte de o „reîntâlnire și redescoperire reciprocă” în viitor, în contextul unei civilizații comune. 

Articolul precedentUcraina neagă orice implicare în asasinarea Dariei Dughina, lângă Moscova
Articolul următorSondaj CURS: Cu ce partide ar vota bucurestenii daca duminica ar fi alegeri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.