Cine are dreptul să intre la orice oră în casa ta. Dacă te opui, amenda este destul de mare

Atunci când apar probleme într-unul din apartamentele din bloc, legea precizează clar cine are dreptul să intre la orice oră în casa ta. Pe de altă parte, aceeași lege precizează și faptul că se pot acorda amenzi în cazul unui refuz.

Deși ar putea părea contra legii, Asociațiile de locatari, mai exact președintele sau administratorul acesteia poate intra în casa ta, iar Legea nr. 196/2018 îi conferă acest drept. Situațiile în care se poate întâmpla asta ține de diferitele evenimente care apar într-un apartament aflat în cadrul respectivei asociații. Spre exemplu, dacă din întâmplare au uitat apa în baie deschisă, și ți-ai inundat vecinul de la etajul inferior, chiar dacă nu ești acasă, reprezentantul Asociației de locatari are dreptul conferit de lege de a intra în casa ta.

Un alt exemplu ar mai fi atunci când, sărbătorind ceva împreună cu familia și prietenii, decizi să dai mult peste limita acceptabilă volumul la muzcă mai tare. Dacă este sesizat președintele sau administratorul, unul din cei doi pot intra peste tine în casă, fără a avea un alt motiv, altul decât sesizarea vecinilor.

Aceeași Lege nr. 196/2018 mai spune că un reprezentant legal al asociației poate intra dacă sunt necesare anumite reparații ori lucrări de consutrucție, sau situație de urgență, precum cele exemplificate anterior, dar nu înainte de a emite un preaviz cu cel puțin 24 de ore înainte.

Pe lângă drepturile conferite reprezentanților legali, Legea nr. 196/2018 mai prevede și sancțiuni în cazul unui refuz al accesului în apartament, și așa cum spuneam la început, amenda e mare dacă te împotriveşti. În cazul unei astfel de situații, amenda poate ajunge de la 500 de lei la 3.000 de lei, în funcție de gravitatea situației și un refuz repetat al unui proprietar.

Articolul precedentSanctuarul de la Zărnești ar putea deveni casa unei ursoaice agresive din Italia
Articolul următorIată ce poți face dacă ai spart din greșeală, un produs, într-un supermarket. Ce spune legea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.