Rata şomajului în luna martie 2022 a înregistrat aceeaşi valoare ca şi în luna precedentă, de 5,7%. Rata şomajului la femei a fost cu 0,1 puncte procentuale mai mare decât la bărbaţi.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2022 a fost de 475.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (468.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (486 mii persoane).
Pe sexe, rata şomajului la femei a depăşit-o cu 0,1 puncte procentuale pe cea a bărbaţilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex feminin şi 5,7% în cazul celor de sex masculin). Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) de 22,0%.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna martie 2022 (4,8% în cazul femeilor şi 4,7% în cel al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2022.
Sursa: Libertatea Zilei