CIFRA DE AFACERI DIN INDUSTRIE A CRESCUT CU 3,8% ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN 2024

Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele şase luni din 2024, în termeni nominali, cu 3,8% comparativ cu perioada similară din 2023, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+4,7%), informează Institutul Naţională de statistică printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată industria extractivă a scăzut cu 15,9%.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+8,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,1%), industria bunurilor de uz curent (+2%), industria energetică (+1,4%) şi industria bunurilor intermediare (+1,1%).

În iunie 2024, cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 4,6%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare cu 5,1%. Industria extractivă a scăzut cu 7,7%. Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria energetică (+13,4%), industria bunurilor de capital (+10,3%), industria bunurilor de uz curent (+2,3%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,2%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 0,5%.

Faţă de aceeaşi lună din 2023, în iunie 2024 cifra de afaceri din industrie s-a majorat în termeni nominali, cu 2,8%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare 3,6%. Industria extractivă a scăzut cu 16,5%. Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat industria energetică (+7,2%), industria bunurilor de capital (+6,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,4%) şi industria bunurilor de uz curent (+0,5%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 1,0%. AGERPRES

Articolul precedentCHARALAMBOUS (FCSB), DUPĂ ELIMINAREA DIN LIGA CAMPIONILOR – TREBUIE SĂ RIDICĂM CAPUL, NU NE PUTEM OPRI AICI
Articolul următorECONOMIA A CRESCUT ÎN TRIMESTRUL II CU 0,1%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.