Ciclonul care face ravagii în Italia a ajuns în România

Ciclonul care a provocat inundații istorice în Italia s-a extins în mare parte a Europei, ajungând în România. În țara noastră, principala manifestare va fi intensificarea vântului, potrivit directorului de prognoză al ANM, Florinela Georgescu.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, meteorologul a declarat că în țara noastră sunt de așteptat mai multe probleme create, local, de intensificări ale vântului, decât de precipitațiile abundente.

Prăpăd în Italia. Nordul țării, lovit de cele mai mari inundații din ultimii 200 de ani – FOTO/VIDEO

„Cele mai intense manifestări sunt așteptate vineri în partea de sus a Banatului, unde vântul poate atinge viteze de 70-80 de km/h. Fenomene asemănătoare, dar de mai mică intensitate, se pot manifesta și în zona de nord vest, precum și la munte. De sâmbătă vom consemna creșteri de temperaturi, astfel că în vestul țării se pot înregistra 25, poate chiar 26 de grade Celsius, dar vor veni și ploile, pentru că instabilitatea atmosferică se va accentua. Este posibil să înregistrăm cantități mai sporite de precipitații, tot în zona de vest”,a declarat Florinela Georgescu, în direct la Realitatea Plus.

Până vineri aproape de miezul nopţii, Caraş Severin va fi sub portocaliu de vânt, iar mai multe judeţe din vest şi centru sub avertizări cod galben. Vremea se menţine răcoroasă şi în Capitală până mâine dimineaţă. Peste noapte ar putea exista reprize scurte de ploaie, iar minima va fi de 9 grade Celsius. Săptămâna viitoare alte furtuni vor traversa Europa Centrală şi vor aduce ploi ca de vară în mare parte a ţării.

Articolul precedentAnm: Prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Articolul următorMarcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm refugiaţilor ucraineni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.